Arhivă pentru AnimeKage

Comentariul meu referitor la postarea de pe AnimeKage

Posted in Fansub, Ştiri with tags , on iunie 14, 2010 by kyubival

Voi scrie aici mai amănunţit ce aş vrea să comentez referitor la acest post de pe AnimeKage. Am şi eu acum puţin timp liber deci să comentez mai multe.
În primul rând vreau să zic că treaba cu fansubul şi editarea manga de către noi, şi oricare alt grup NU E LEGALĂ. Adică, nimeni din noi nu are licenţă şi prioritate la ceva. Tot ceea ce facem, o facem doar ca un hobby, fiindcă suntem fani anime/manga, fiindcă ne place asta şi fiindcă vrem să facem ca seriile noastre preferate să fie pe înţelesul tuturor românilor, fără niciun profit de la asta bineînţeles.
Ceea cu ce însă nu suntem de acord şi ne revoltăm, e faptul că mulţi nu fac asta pentru că sunt fani şi vor să ajute comunitatea, ci doar pentru a se da ei mari şi tari pe internet, să aibă faimă, să se simtă slăviţi şi lăudaţi de toţi. Văzând că priorităţile noastre sunt diferite, de asemenea devin diferite şi modurile de a proceda. Acest gen de persoane, nu îşi bat capul să depună muncă, să piardă ore şi ore pentru a traduce, pentru a face encoding, typesetting, timming, editare manga, upload, şi tot aşa mai departe. Ei vor să se facă cunoscuţi şi faimoşi rapid, si cu cât mai puţin efort. Şi pentru asta încep să preia de la noi, grupurile ce depun munca reală, tot ce găsesc. Voi chiar nu înţelegeţi că ceea ce faceţi e o prostie şi o lipsă de respect faţă de noi?? Chiar nu înţelegeţi că în acest mod comunitatea noastră devine fragmentată? Că în loc să avem mai mulţi oameni ce ar putea potenţial să ne ajute, fiecare îşi face bisericuţa lui, cu site-ul lui, şi tot a lui separat. Oare nu ar fi mai bine să fim toţi împreună?? Iar celor ce zic să ne bucurăm de publicitate, doamne închideţi-vă gurile vă rog, mă piş eu pe această publicitate!! NU AM CERUT-O si NICI NU O VREAU. Nu fac bani din asta, nu mă interesează să-mi facă mie cineva astfel de publicitate, m-ar ajuta mai mult să vină să ia toţi ceea ce facem de la NOI, grupul care depune munca, nu de la alţii, în primul rând pentru motivele ce am descris mai sus.
Acum că sunt la temă să mai zic şi ceva referitor la cei care vor însă să facă fansub, şi nu doar simplu copy paste. Băieţi, nimeni nu vă ţine, dar de ce naiba trebuie să facem X grupuri unele şi aceleaşi proiecte? E chiar aşa de greu să facă fiecare proiectul său specific? Aşa o să ai doar tu acel anime şi nimeni altul, n-o să fii în concurenţă cu nimeni, şi n-o să te cerţi cu nimeni din cauza asta. N-o să-ţi zică nimeni că grupul X face mai bine sau mai rapid şi tot aşa mai departe. Suntem încă o comunitate destul de mică şi puţin dezvoltată în România, o ţară unde anime şi manga sunt luate în râs şi considerate chestii pentru copii mici şi tot aşa. Deci nu văd de ce ar trebui să luăm majoritatea unele şi aceleaşi proiecte? Shinobi când a început treaba cu manga şi fansubul nu avea niciun proiect început de alţii. Sau mai exact, unicul era Naruto Shippuuden început de ACG dar care nu-l mai scoteau şi pe atunci noi nici nu ştiam de ACG. Oricum pe urmă când am vorbit cu fondatorul ACG despre asta am clarificat chestia şi el a zis că oricum nu mai are interes în această serie şi am devenit şi parteneri, am făcut şi serii împreună cu ei. Deci eu zic, dacă vrei să faci o serie anume întâi, mai bine te alături grupului care-l face pentru asta, decât să te apuci singur cu toate problemele ce vin după asta. Unicul motiv valabil să faci proiectul cuiva e atunci când acel grup face o treabă foarte proasta cu acel proiect sau dacă tu poţi oferi o calitate şi rapiditate superioară acelui grup. Atunci da, cel puţin nimeni n-o să poată zice că faci o treabă de rahat. Dar încă nu am ajuns să văd astfel de grupuri care să se apuce de proiecte ce facem noi şi să le facă mai bine. Există de exemplu grupurile Shinobi, ACG, StormRiders, AnimeKage, etc printre partenerii noştri şi fiecare are proiectul său, iar cele în comun le facem împreună şi ne AJUTĂM, nu ne mâncăm ca câinii să facem anume NOI un proiect anume, fiindcă după cum am zis, nu o facem pentru faimă şi chestii ridicole ca astea ce în România sunt la modă după cum văd. Deci băgaţi-vă minţile în cap şi faceţi ceva într-adevăr bun şi specific doar VOUĂ şi nimănui altcuia, şi veţi avea tot respectul şi sprijinul nostru la nevoie. Mereu am încercat să menţinem relaţii bune cu celelalte grupuri serioase şi să ne ajutăm reciproc, cel puţin eu mereu aşa am încercat să fac.
Dacă însă veţi continua s-o faceţi pe şmecherii, mereu veţi avea neplăceri cu alţii.
Nu în ultimul rând zic asta tuturor grupurilor şi persoanelor serioase REACŢIONAŢI!! Nu vă luaţi după cine zice „lăsaţi-i că-s proşti şi oricum nu vor înţelege” Anume asta e problema la români, că mereu au lăsat proştii în pace să-şi facă de cap cum vor ei, fără să se simtă deloc prost pentru ceea ce fac. Trebuie să luăm atitudine, să răspundem, să le dăm peste nas tuturor rahaţilor care nu vor să inţeleagă că fac doar tâmpenii. Dacă proşti vor fi mereu asta nu înseamnă că trebuie să mă las îngropat şi condus de legile stabilite de ei. Mă pis pe aşa oameni, şi mereu când o să am ocazia o să le dau în cap!! Cam în această categorie de oameni cad Cone, John şi Twister din cei care au comentat, plus toţi cei care zic „da mă, am vazut că copie de la alţii, sunt nesimţiţi” şi oricum tot la ei pleacă să vadă mai departe ce le trebuie. Dacă ei nu ar avea susţinerea pasivă şi idioată a acestor persoane, nu ar ajunge unde sunt acum, fiindcă pur şi simplu ar bate vântul la ei pe site-uri, forumuri, etc.
Ştiu că, după cum de obicei mi se întâmplă, voi fi insultat şi urât de multe persoane cărora le zic de pe acum, mi se rupe drept într-un loc de voi dacă continuaţi să fiţi proşti şi să nu înţelegeţi ce înseamnă să ai omenie şi bun simţ în tine. Mereu am zis lucrurilor pe faţă, dar na în România se vede că adevărul  şi sinceritatea nu sunt mereu preţuite.