Specii noi

Azi Nanaya mi-a arătat site-ul cu Rotaku şi ce s-a postat pe acolo… şiii m-a umflat râsul, zic, câtă atenţie şi dedicaţie pot să depună unii pentru trolling şi bârfă. Deşi cu unele chestii spuse sunt într-o oarecare măsură de acord, multe altele sunt însă fără o bază vizibilă şi demonstrabilă tuturor, în fine, la naiba cu ei, chiar şi dacă există aşa zisa M.A.R. (mafia anime românească) ce am presupus şi eu că există, o anumită perioadă, îmi bag piciorul şi nu mă interesează, eu îmi caut de treaba mea😄. Dar doream să discut despre un fenomen ce s-a pomenit acolo, şi e foarte răspândit după cum văd pe forumurile manga-anime româneşti. Şi anume, apariţia noilor specii de cocalari şi piţipoancă ––> otakucalarul şi otakupoanca :)) Dacă v-aţi uitat un pic peste revistele celor de la rotaku o să vedeţi unele exemplare reuşite, de asemenea e destul să vă uitaţi peste secţiunile/topicurile cele mai discutate a forumurilor manga anime(inclusiv Shinobi) şi îi veţi găsi rapid. Sunt acele persoane care nu prea au înţeles cred ce înseamnă să te afli pe un forum anime şi manga. Care discută 95% din timp despre orice, numai nu despre tema principală a forumului, adica, ANIME şi MANGA şi care pe deasupra mai poluează forumul cu pozele lor, şi aşa zisele forum games ca NVSLP, FAZAN, X sau Y, PDDM, Stupid Question -> Stupid Answer, şi multe altele. Să le luăm pe rând, nu am nimic împotriva pozelor, am pus şi eu şi mulţi alţii, însă oameni buni, sunt poze şi POZE pe care poţi să le pui, există şi un pic de bun simţ ce naiba, uneori aceste topicuri tind să devină nişte clone nereuşite a Hi5-ului cu fel de fel de otakucoca şi otakupoanca ce se întrec pe acolo la cine are poza mai tare şi cool şi săcsi etc. Odată ce ai pus o poză cu tine, cred că ajunge, te-am văzut naibii, nu-mi trebuie un catalog cu ele😄 cum eşti tu în orice zi şi-n orice stare. Apoi îmi explicaţi sensul acestor forum games? Alt sens în afară de generarea stabilă şi continuă de SPAM. Am încercat şi acolo să postez dar m-am lăsat rapid căci e mereu una şi aceeaşi şi e o mae pierdere de timp plus la asta. Am observat că pe forumurile străine nu se întâmplă asta, acolo lumea vorbeşte mai des la temă şi e mult mai activă, de ce oare şi în România nu poate fi aşa? Să fie din cauza ca vârsta medie a celor ce citesc anime şi manga e prea mică la români sau că au pur şi simplu obişnuinţe şi influenţe proaste(plus prostie) oricare ar fi vârsta lor? Sper cu timpul să se schimbe situaţia, până atunci contribuiţi vă rog la eliminarea acestor noi specii.

 

10 Răspunsuri to “Specii noi”

  1. Acelasi Val din totdeauna…mereu imi face placere sa citesc unele articole pe blogul tau.Specii noi?esti sigur?erau si pana acum…doar ca inca nu era la moda hi5 sau tagged…Kuhahaha…
    Stiu cum este pe site-urile straine…dar acolo e altceva…cum ai subliniat si tu…acolo media varstei este alta…si pe acolo chiar sunt persoane care se implica in acst fenomen…manga si anime…

    Cat despre revista asta rotaku…ma lasa impasibil…stiam de ea…de la primul numar,dar nu mi s-a parut relevant sa zic si la altii…in comparatie..uite de exemplu cu cea a celor de la Anime-angels….este mediocra…si asta este doar un exemplu….ca erau multe comunitati de manga si anime care aveau o revista dedicata curentului…reviste adobe parca erau…acum daca imi aduc aminte…mai era o revista asemanatoare asteia rotaku..nu-mi aduc aminte acum numele sau site-ul respectiv….dar acea era mult superioara ce se incearca cu acest rotaku…avea incorporata in ea si filmulete…AMV…articole de anime si manga…jos palaria.
    Rotaku?…ma intreb daca aceste persoane nu aveau ceva mai bun de facut…de obicei sustin acest gen de initiative,dar aceasta este jalnica…nu ma intereseaza articole despre cocalari si piti…sau ce mai scria in ele ca le-am si sters dupa ce le-am rasfoit…parca vazusem pe acolo si un fost membru Shinobi…dau mi se parea mie…in fine….numai zic nimic de tipu cret cu sticla…Kuhuhu….parca era un fel de guru sau psiholog pe defunctul manga-anime.ro ….si ma facea pe Don Juan…Kuhahaha…scuzati-mi izbucnirea…cum pot ajunge unii…

    Val…fenomenul de care amintesti mai sus este mereu prezent printre noi si asa va fi mereu….chiar exista pitiponc?…marfa nu stiam…Well said: Find them and destroy them! Kuhahaha….poate trebuia si un pic cu Terminator….Find and destroy! Kuhuhu!

    M.A.R. ???…cine naiba m-a dat de gol?Daca vreunu ma toarna se trezeste in Dunare aruncat…Nu pot fi oprit…in curand tot ce tine de domeniul manga si anime va fi sub controlul meu…

    Kufufu….

    • Pai pana la urma cred ca au avut dreptate, M.A.R.-ul i-a distrus si nu au mai ajuns la a treia revista. In fine desigur fenomenulin sine poate nu e nou, e nou pentru mine ca acum am dat de el, nu-s mereu la curent cu trendurile romanesti si cand aflu ceva o fac mai mult intamplator😛
      In fine, vreau ca putinele ori cand intru pe un forum si am chef de postat sa am cu cine discuta acolo si sa nu vad cum in sectiunile principale bate vantul in timp ce Off Topicul e umflat de spam.

  2. speciile nu sunt noi. Sunt vechi de cand lumea. Au fost rezultatele directe ale primei meserii. Doar denumirile se schimba o data la 10-20 de ani cand noile generatii le descopera pentru prima data si nu le recunosc. Ar trebui puse in atlas, la sectia nevertebrate.

  3. „Speciile” astea sunt vechi de cand lumea. Poate ar trebui sa consideram asta un nou nivel de prostie :)) , ca tot evoluam ca „oameni”. Crede-ma ca e mai rau sa fi adolescent, ca esti printre „specii” de genul asta mereu, dar ca adult, mai stai printre oameni putin mai copti la minte. Oricum, asa vor fi mereu oameni si mereu vor exista astfel de personalitati care vor soca lumea cu „talentele” lor😐 .

  4. Pentru prima data dragul de Kyu imi baga numele intr-un blog de-al lui.Totusi oamenii de pe Rotaku erau buni la inceput pe Anime Prime cand aparuse primul nr. dar cand al doilea a aparut a inceput „razboiul” ACUZATII! PROCESE!! tot =)) In final au fost banati de pe site si AP au inceput trollingul pe situl lor,mai ales Yondaime(Alin) care dupa mine e cel mai comic troll in viata.

  5. Pe forum cam bate vantul la categoriile destinate exclusiv anime si manga…iar la off topic se imping toti…dar paote fiecare considera mai distractive acele topicuri…nu stiu.

  6. Val mi-am amintit despre ce revista vorbeam mai sus…se numeste Sakura Project…pacat ca nu au mai scos nici eu vreun numar din ianuarie.
    http://www.projectsakura.com/download/

  7. Adevărat.Dar specia asta este la fel ca şi cea a celor care se îmbracă emo şi ascultă manele.N-am ceva anume împotriva nici lor şi nici a celor care postează mai mult la Diverse într-un forum anime.De ce ? Poate ptr. că mă simt într-o oarecare şi eu cu musca pe căciulă,numai că atunci când vine vorba despre a discuta despre un anime se schimbă din nou situaţia.Dar orcum şi pe mine mă puteţi găsi la cei ce postează în diverse.Nu de alta,dar am rămas cu acest tic de când eram avid după posturi şi după un nume în comunitatea anime din ţara noastră.(aia care vrem să credem că există şi că e bazată pe nişte oamenii inteligenţi cu o clutură în manga/anime ).Dar nu suport specia care o face şi nu recunoaşte,sau cei care chiar zic ; ” eh pe mine nu mă interesează anime-urile.Nu-mi palc sunt pentru copiii ” şi se prostesc pe forum-uri intrând şi în topic-urile anime/manga şi aduc jigniri celor ce comentează.
    O super revistă cea de la Project Sakura ăştia scot revistele din an în paşte (după câte se vede nu-i chiar o glumă) ,dar au material foarte bun de digerat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: