Călătoria acasă – 1

Am ajuns şi eu însfârşit la baştină după o absenţă de 4 ani consecutivi. O să povestesc ce mi s-a întâmplat până acum.

Pregătirea de drum

A fost o pregătire cam obosită căci luni am băut mult, nu mai ţin minte de ce, iar marţi toată ziua m-am codit să fac nu ştiu ce şi tot amânam facerea bagajelor, apoi seara le-am făcut şi am stat la vorbă cu un prieten până târziu. practic, nu am dormit deloc, deşi la 5 trebuia să mă ia fratele să mă ducă la aeroportul din Veneţia. Acolo am ajuns la 6 deşi la 11.20 abia aveam zborul deci eram rupt de oboseală şi de somn şi încă mai aveam parcă efectele alcoolului de luni în cap XD. În fine, m-am pus peste bagaje şi am adormit un pic sperând să nu mă fure nimeni cu tot cu bagaje hahaha.

Prima zi în Bucureşti

Zborul a fost ok, fără probleme, dar când am ajuns în Bucureşti, din 2 oameni care trebuiau să mă întâlnească, nu a fost niciunul. Trebuia să vină o verişoară de acolo care din motive misterioase a înţeles că trebuie să vină la Băneasa şi nu la Otopeni unde eram eu. Iar Johnny a avut trafic şi a venit apoi mai târziu cu jumate de oră cred. În fine m-am găsit cu ambii dar, ghinion, taxistul i-a furat telefonul verişoarei, ea era nervoasă, şi când a aflat şi soţul ei pe care urma să-l cunosc, a făcut şi ăla scandal… zic, wow, ce întâmpinare plăcută, mă simţeam oarecum vinovat, dar asta e, a trecut. Cu Johnny m-am înţeles pentru a doua zi unde şi cum să ne vedem şi am plecat.

Am mers un pic prin Bucureşti şi îndată am văzut cum se înjurau pe drum oamenii la volan, doamne. Am impresia de parcă acolo le plâng la toţi copiii sau le dă laptele în foc, nu ştiu, toţi grăbiţi şi toţi nervoşi se claxonează şi se înjură mereu. Chiar şi ăla cu care mergeam a tras vreo 2 dumnezei unora din drum care se băgau peste el. Cred că e un mare stres să conduci în acest oraş. Apoi drumurile mi se păreau aiurea şi mă aşteptam mai mult de la capitala României, plus că acolo unde le fac, se pare că fac fundamentul unei case nu un drum, fac gropi de nu ştiu câţi metri cu pietre şi materiale aruncate în jur şi maşini. Vor să le refacă de la 0 sau ce? Am fost la magazinul Cora (pantelimon parcă) era destul de ok, mă uitam la preţuri un pic şi din ce am reuşit aşa să văd parcă erau cam la fel preţurile ca şi în italia. Am văzut cât e schimbul şi orice preţ îl împărţeam la 4 să ştiu cât e în euro, deşi mă deranja faptul că încă majoritatea vorbesc şi socot în sute de mii, nu în leii noi. Apoi am plecat la verişoară unde am făcut un grătar frumos şi m-am culcat şi eu după 2 zile nedormite practic.

A doua zi în Bucureşti:

Pe 22 iulie mai exact, a fost ziua când m-am întâlnit şi eu prima oară cu unii membri Shinobi din România şi anume Johnny, rullz, nuts, Sharingan şi un văr de-al lui. Am fost la întâi să-mi pun credit pe tel deşi nu prea ştiam cum am zis să întreb de cineva, dar, problemă, de cine? Nu prea aveam încredere să întreb de cineva de pe drumuri, o să sune prost dar din străinătate am rămas cu senzaţia că românii cum te văd vor să profite de tine şi să te fure, hahahaha, ce rasist a sunat. În fine am întrebat de un băiat de unde pot să-mi bag credit, şi a fost chiar amabil şi m-a ajutat. Apoi aveam o senzaţie oarecum stranie dar plăcută în acelaşi moment că pot vorbi cu oricine pe drum şi în magazine sau oriundă mă adresam, în limba română şi nu în alte limbi.

Apoi m-am întâlnit cu Johnny la magazinul Titan, şi de acolo am plecat la gara de trenuri unde i-am întâlnit pe restul. Am vrut să gust şi eu pui de la KFC că mi-a tot zis unu să încer dar ceilalţi comandaseră deja la mcdonalds deci s-a amânat totul. Apoi am plecat la mall-ul de la cotroceni dacă nu mă greşesc, era destul de frumos acolo. Am jucat biliard, am băut bere, am împărţit biscuiţi pentru cei cărora le-am promis XD. Apoi am fost acasă la Johnny în Berceni, am mai băut şi acolo un pic, am stat la vorba, am văzut motanul obez gen Garfield al lui Johnny XD. Apoi înapoi la gara, am petrecut lumea şi m-am dus şi eu cu Johnny acasă după asta. Ce să zic, întâlnirea mi-a plăcut, am cunoscut persoane care-mi par de treabă. Johnny săracul e prea slab acum şi are uneori o faţă gen rapist hahaha, te înspăimântă. Îi mai zicem şi Panda pentru ochişorii lui întunecaţi XD. Sharingan e un băieţaş plin de viaţă, mereu zâmbeşte şi se veseleşte. Rullz pare mereu însă în lumea lui, mai tăcut şi mai retras, mereu de parcă ar fi hipnotizat XD. Nuts e o fată frumoasă şi liniştită care se ocupa să en pozeze în cele mai stranii poziţii, nici nu am vazut când mi-a fotografiat fundul. Vărul lui Sharingan, Cristi, tot era liniştit şi de treabă, dar totuşi a avut curajul să mă întrebe câte ceva, şi am putut schimba o vorbă 😉 Ruşine însă celor ce puteau să vină şi nu au venit să ne vedem, gen Kew, îl sun, îi zic să vină şi el nimic, doarme, mare putoare de om, ai o viaţă şi pe aia o dormi, mai ieşi bre în lume, nu sta închis XD. Dacă faci aşa şi când mă întorc, te bat 😛

Cam atât pe ziua de azi, căci eu nu am net şi scriu de la un net-cafe. O să vin cu continuarea despre aventurile din Republica Moldova când găsesc timp şi net. Salutări!!