Scufiţa Red
Vâzând că nu demult am vorbit despre pasiunea (cam exagerată) a românilor faţă de limba engleză. Am vrut să aduc ceva mai amuzant şi distractiv(sper eu) la temă. Cum ar suna povestea Scufiţei Roşii pentru un englezofil înrăit XD.
A fost one time ca niciun time, a little fetiţă cu a red scufiţă.
One dimineaţ her mama zised:
„Dear Scufiţă, take this coşuleţ cu food la bunic, but attention to the lup that is very very rău! And întorce-te soon! Good Luck!”
Scufiţa went away de una singură with coşuleţ. Merging, merging, in the inima pădurii, la un moment dat she întâlnited the lup, ce zised:
„Hi! Little scufiţa girl! Şî uer du iu go?”
„To the bunic with acest little coşuleţ” she zised.
„Ah, to the naiba! Uat noroc du ai hăv!!” zised the lup, with a râu of saliv out of the gur.
And so the lup zised:
„Păi, amu ai hăv to plec, cî mai mobil iz ringing, sorry.” And the lupt pleced away, but not very away, but to the bunic’s house. Scufiţa Red, who was very, dar very lent, lent ca the naib, continued for her cărar in the forest. The lup ajunsed at the house, suoned at the door, entered, and after saluting the bunic, mâncated her with one înghiţitur. Then, after scuiping the dentar protez, he îmbrăcated the ridicol night berret, and băgated himself in the pat. Then Scufiţa Red came to the bunic’s house, suoned and entered.
But when the little and prost girl saw the bunic (bunic was the bunic, but the lup, ţine mint!) zised:
„But bunic, why do you stay in pat?”
And the bunic-lup:
„Oh, Ai scrântit mai glezn duing aerobics!”.
„Oh, poor bunic!”, said Scufiţa( she was more than prost, I think, wasn’t she?).
Then she zised: „But… what big ochis you have! Do you nevoie de some colir?”.
„Oh, no! It’s for văding you better, my dear (prost) girl” zised the bunic-lup.
Then Scufiţa, who was more dur than a block of marm: „But what big urechis you have! do you have otită?”.
And the bunic-lup: „Oh, no! It’s to ascult you better”.
And Scufiţa (that i think now was really tâmpited) zised: „But what big dints you have!”. And the lup, at this point zised: „it’s tu mănânc iu better!” And mâncated really pe toat poor little girl”.
But (ta dah!) out of the house a simpatic, curios, and inocent vânător auzited tot and zised:
„Ia te uit! A lup! Its blană valoreaz un sac de money” And so, împins only for the compassion for the little girl, aruncated la pământ many vulpi, veveriţe and iepuri tha he had omorâted till that moment, luated the puşc, entered in the camer and killed the lup. Then he înjunghieted his pântec (being atent to not stric blana) and trased afară bunic (stil vie) and Scufiţa (still tâmpită). And so, at the end, the vânător vânded the blan and câştigated in an onest way a sac de money. The bunic mâncated tot from the coşuleţ. And so, everybody trăited fericiţi and mulţumiţi (maybe not the lup!).
Nu-ţi place nu te uita 
iulie 8, 2010 la 3:01 pm
Foarte cool! =))
iulie 8, 2010 la 3:10 pm
:))=))=))=))=)):)) doamne ce imagination ai :)) mă prăpădesc more rău like lupul :)) Nu te credeam so distractiv before .
Abia wait urmatoarea story.
iulie 8, 2010 la 3:19 pm
Vai de plm mea mor de ras zice lumea ca am innebunit tare povestea vreau sa aud si alte variante capra cu three lambs sau fat gorgeous etc f tare .GG Val!
iulie 8, 2010 la 4:39 pm
=)) e buna asta. Este si varianta moldoveneasca? Cred ca as rade de m-as prapadi, mai ales daca s-ar folosi si regionalismele. 😀
iulie 8, 2010 la 4:49 pm
=))=))=)) Man, iu ar tru. Ai chen si iu’v spent sam taim vraiting dis. Gud giob.!!! 😉
iulie 8, 2010 la 5:04 pm
=)) Foarte awesome and în especial hilarioasă ză povestea.
Păcat că sunt mulţi români care chiar au aderat la modul ăsta de „sincretinism” dintre română şi engleză. Asta îmi aduce aminte de personajele comediilor lui Caragiale… acei snobi ai secolului trecut care la fel vorbeau o limbă română în simbioză cu franceza =)) Ar trebui să se mai scrie astfel de povestiri precum a lui Val care să-i critice şi pe snobii contemporani AKA Cocălari şi Piţipoance, pentru că nimeni n-ar duce lipsă de surse de inspiraţie.
iulie 8, 2010 la 5:12 pm
Eu din pacate nu cunosc prea bine limbajul si modurile de a se purta/vorbi a cocalarilor si pitzipoancelor ca sa pot face istorii pe seama lor, am prea putina cunostinta in domeniu(nu ca mi-ar parea rau 😛 )
Povestea asta oricum reprezinta ceea ce vad eu des in comentariile de pe Filelist de exemplu, mai ales pe forumul de pe filelist. E jalnic… cel putin pentru mine…
iulie 8, 2010 la 5:37 pm
Nu e nevoie de cocalari si pitipoance pe blogul asta cu atat mia mult de parodii :))
Eu as vrea sa vad o parodie legata de domnisorii plagiatori , sau un capitol manga unde sa fie modificate versurile :)) Aia chiar ar fi fani (funny) :))
iulie 8, 2010 la 10:57 pm
prea tare povestea, mai ales la „ah to the naiba” radeam cu lacrimi :))
„But bunic” =)) frate :)) mor =)) but mor :)) oh to the naiba ca nu mai can’t =))
august 17, 2010 la 7:05 am
ia zi val cat ai stat pana ai scris asta? ca presupun ca nu tia fost usor:)))
in orice caz foarte funny. me nu mai puteam laugh asa de mult ma durea belly.