Dumnezeu (care nu e)!!

De multe ori, s-a adus vorba despre credinţă şi religie când am vorbit cu lumea. De multe ori, am avut păreri în contrast cu celelalte, mai ales ale credincioşilor referitor la această temă. Cu mulţi am dus discuţii lungi, cu mulţi m-am contrat puternic, unii m-au îndemnat chiar să scriu aici despre cum văd eu lucrurile pentru a discuta mai amănunţit totul. Şi asta voi face… Ceea ce voi zice aici, e desigur numai şi numai punctul meu de vedere, va fi doar părerea mea asupra unor teme şi nimic mai mult, fiecare e liber să gândească în modul său. Însă aş vrea de la toţi să-şi pună întrebări, să aibă dubii, să nu creadă că lumea, e doar aşa cum cred ei, sau cum le-au zis cineva că este.
Ei bine, toţi credincioşii şi creştinii(în cazul nostru mai specific) îşi zic că doar cu Dumnezeu ne putem explica de ce existăm noi şi ceea ce ne înconjoară… întrebarea mea e: de ce aveţi nevoie de aceste explicaţii atât de mult? Oare chiar în fiecare zi nu faceţi altceva decât să vă gândiţi la sensul vieţii voastre? Nu cred. Oare în fiecare zi vă întrebaţi de ce există tot ceea ce vedeţi în jur? Nu cred. Ceea ce faceţi 95% din timp este să vă gândiţi la problemele voastre personale, şi la chestiile de zi cu zi, bani, muncă, şcoală, sex, mâncare, băutură, chefuri etc. Şi totuşi fiecare doreşte explicaţii. De ce oare sunt toţi atât de orbeşte prinşi în această credinţă precum că cineva supranatural şi atotputernic există, el ne-a creat pe noi şi pe tot restul şi el ne urmăreşte ce facem şi cum facem…? Eu cred că explicaţia acestui fenomen numit „credinţă” şi „religie” se poate găsi în trecutul îndepărtat al omenirii. În timpurile străvechi, când omul era prost, înapoiat şi primitiv, lumea întreagă pentru el era un mister. Omul în acel stadiu era asemenea unui prunc ce abia vede lumea din jur. Însă, fiind o fiinţă oricum inteligentă, el dorea să înţeleagă fenomenele din jur şi natura. Omul de asemenea avea şi multă frică. Şi anume de aici s-a început totul. Necunoştinţa aduce frică, incapacitatea de a putea explica ceva, mai ales ceva ce îţi dai seama că poate fi periculos, aduce multă frică. Oamenii avea frică de fulgere, de tunete, de uragane, cutremure, şi multe alte fenomene pentru care nu aveau o explicaţie pur şi simplu… Din lipsa de informaţie şi din frică, omul a încercat să-şi dea o explicaţie personală tuturor acelor fenomene de care se temea şi care erau cu mult peste puterile sale. Aşa au apărut primii zei păgâni. Tot ceea ce omul nu-şi putea explica, a devenit voinţa zeilor. Aceste fiinţe supranaturale şi nevăzute domneau natura, şi dintr-o dată omul s-a simţit mai uşurat, mai stăpân pe sine şi cu un obiectiv. Să slujească aceşti zei, sperând că ei vor avea milă de oameni, şi nu-i vor pedepsi. Speranţa, e un alt sentiment care a influenţat mult afirmarea religiilor. Cu timpul, frica şi supunerea faţă de zei, a fost observată de liderii triburilor, de persoanele mai inteligente şi şirete care şi-au dat seama, că acesta e un instrument ce poate fi folosit foarte bine pentru control. Dacă ei s-ar fi declarat mesageri a unor divinităţi, lumea i-ar crede şi s-ar supune lor şi mai mult, din aceleaşi motive, din teamă şi din neştiinţă. Dacă ei vor construi case măreţe afirmând că astea sunt templurile zeilor, lumea le va venera, le va construi de bună voie, şi vor aduce mereu sacrificii şi daruri acolo de bună voie, iarăşi din aceleaşi motive. Acest sistem a funcţionat foarte bine în lumea întreagă, cu cât mai dezvoltată era o civilizaţie, cu atât mai multe diviniţăţi avea şi mai cunoscute(vezi civilizaţiile greacă, romană, egipteană, atztecă, chineză etc). Însă lumea se dezvolta, triburile deveneau mici ţări, apoi naţiuni, apoi imperii… era prea multă lume deja sub controlul unei elite de puţini oameni, de obicei doar unul sau familia sa(regi, imperatori, şi dinastiile lor). Şi au avut unii din ei, o idee genială, de ce să nu unificăm toate divinităţile în una unică?? De ce trebuie să avem zeci de zei, fiecare cu templul său, fiecare cu credincioşii săi, cu lumea care se rupea să aducă daruri şi la unul şi la altul când se putea aduna totul grămadă pentru un unic zeu? Aşa a prins rădăcină ideea religiilor monoteiste şi anume a creştinismului care a fost prima mare religie monoteistă. Însă după cum ştiţi toţi, ea oficial a apărut 2000 de ani în urmă, atunci dacă nu greşesc s-a scris Biblia şi tot restul. Însă ceea ce-mi este interesant, e anume acest fapt, dacă dumnezeu ar exista într-adevăr, cum rămâne cu toţi acei oameni care au trăit fără să ştie de el în toate acele mii sau chiar milioane de ani înainte ca creştinismul să apară? Adică, ei au trăit cum au vrut, au păcătuit cred destul după legile creştine şi vor arde toţi în iad pur şi simplu pentru păcate despre care nici nu ştiau? Oare e corect asta? Oare are un sens? Dumnezeu cel bun şi milostiv nu ar trebui să fi fost un pic mai ager, să anunţe lumea de la bun început că „hei, eu exist, sau respecţi ceea ce-ţi dictez sau marş în iad!” şi nu să se treseazcă doar 2000 de ani în urmă pentru a comunica prin Biblie şi Isus despre asta? Sau veţi spune că Biblia şi creştinismul mereu a existat, că omenirea nu există de mai mult de 2000 de ani în urmă sau cât o mai fi acolo şi că nu au existat oameni milioane de ani în urmă, adică fosilele arheologice mint? Creştinii des iubesc să negheze evidenţa şi ştiinţa doar pentru a justifica orbeşte ceea în ce cred, şi e ceva foarte trist, fiindcă, astfel insultă inteligenţa noastră, dar şi inteligenţa lor şi capacitatea omului de a gândi.
Oricum, am ajuns şi la această etapă când s-a creat prima religie monoteistă. Ea însă după cum ştiţi a fost scrisă de evrei, care pe atunci erau asupriţi şi dominaţi de egipteni. Însă de ce oare nu au răspândit ei această religie şi biblia, ci anume Romanii? Fiindcă, anume romanii, civilizaţia cea mai dezvoltată de atunci, au văzut un potenţial enorm de a controla masele cu o unică religie şi un unic dumnezeu. Şi nu au greşit, au adoptat rapid această religie pentru a unifica cât mai mult poporul şi pentru a-l controla. De asemenea, Imperiul Roman avea şi un sistem juridic/legislativ foarte dezvoltat pentru timpul său, dacă nu cel mai bun, şi nu cred că e o simplă coincidenţă că şi Biblia are multe din acele principii etice/morale universale pe care acum orice stat le are în lume(mă rog, aproape orice stat :P) Mulţi îmi ziceau că dacă nu ar fi fost religia şi biblia, ar fi fost haos, toţi s-ar ucide şi s-ar fura unul pe altul(de parcă acum nu o fac mulţi :P) şi tot aşa. Păi, şi dacă un principiu a fost scris într-o carte anume, înseamnă că până atunci nu a mai existat? Adică înainte de asta toţi doreau să se ucidă, să se fure, să mai facă cine ştie ce daune unul împotriva altuia? Desigur, nu erau civilizaţi ca acum, însă omul e o fiinţă socială, şi pentru a supravieţui, pentru a se dezvolta are nevoie de alţi oameni alături, şi principiile morale despre care se scrie în biblie ca nu fura, nu ucide, etc sunt doar nişte consecinţe logice a comportamentului uman dacă omul vrea să aibă pace şi o convieţuire paşnică cu ceilalţi din societate. De nu, cum s-ar explica că toate aceste principii mai importante au apărut în orice religie şi existau în orice parte a lumii mai dezvoltată, chiar şi înainte de Biblie, sau în zone unde creştinismul nici nu ajunsese? Nu este Biblia şi religia originea acestor principii, ar trebui să vă fie clar, şi să nu credeţi că omul fără religie, nu poate deveni la fel de bun, de cinstit şi de treabă ca şi unul credincios fiindcă nu e aşa. Educaţia vine de la părinţi, apropiaţi şi ambientul înconjurător în primul rând.
Acum după Dumnezeu, cine este cea mai importantă figură din creştinism? Isus Hristos desigur. Am văzut un film, Zeitgeist the Movie, care mi-a plăcut mult şi m-a făcut să-mi pun multe întrebări printre care chiar asta… a existat un om numit Isus Hristos vreodată?? De ce în nicio carte de istorie nu se vorbeşte despre el? Avem date despre faraoni egipteni de mii şi mii de ani în urmă, de ce Isus, cel mai important om din creştinism, cel după care merge calendarul mondial, nu e prezent ca şi figură istorică sub nicio formă. El există doar în biblie… atât. Oare nu vi se pare, straniu? De ce vă întrebaţi ce sens are viaţa voastră şi o explicaţi cu religia şi nu vă întrebaţi în schimb un asemenea lucru? De ce religia are şi a avut mereu un raport atât de prost cu ştiinţa? Fiindcă anume ştiinţa era cea care putea explica unele lucruri ce până acum doar religia explica. Să explici ceva cu totul în alt mod, şi mult mai credibil/logic decât ţi-o zice religia, ar însemna pierderea motivelor pentru a mai crede în Dumnezeul acelei religii, şi asta desigur nu le convinea şefilor de mai sus. Aşa a venit Evul Mediu, cel mai teribil şi întunecat moment al omenirii cred, cauzat de cine? De credincioşi, sau mai bine zis de conducătorii credincioşi, papa, preoţi, episcopi, şi tot aşa mai departe. O mulţime de minţi umane au fost arse pe rug pentru ce? Pentru dorinţa de a cunoaşte? O mulţime de femei au fost arse pe rug pentru ce? Fiindcă bănuite de vrăjitorie? Dacă voi credeţi că Dumnezeu cel atotputernic şi milostiv ar fi de acord cu aşa ceva, nu ştiu ce fel de inimă sau creier aveţi în voi, şi cât de orbi puteţi fi. De ce pentru religie s-au făcut şi se mai fac atâtea războaie? De ce în biblie scrie „nu judeca dacă nu vrei să fii judecat” şi „iubeşte-ţi aproapele” şi apoi aceeaşi oameni care se declară credincioşi îi urăsc şi-i batjocoresc pe toţi cei care nu-s ca ei, pe toţi cei care într-un mod sau altul sunt diferiţi, pe toţi cei care din propria lor voinţă nu se supun regulilor impuse de dumnezeu pe care alţii(voi, credincioşii) singuri le-aţi ales… Deci unde au dispărut toate acele principii cu care vă umpleţi gura când sunteţi primii care critică şi provoacă ura între oameni? Nu e oare ipocrizie asta? Nu e oare tâmpenie şi prostie, mai ales văzând motivul? Eu aşa ceva nu pot accepta sub nicio formă.
Sunt obosit, am scris mult dar nu am terminat deloc să-mi expun toate părerile… cred că voi mai reveni la această temă în curând… Între timp, până revin vă las cu acest link spre un site unde puteţi vedea nişte filme. Să vă uitaţi măcar la Zeitgeist the Movie, căci voi reveni vorbind şi despre ce am văzut acolo. Găsiţi acolo şi subtitrarea în română dacă doriţi

87 Răspunsuri to “Dumnezeu (care nu e)!!”

  1. gallaxycreator Says:

    Ce să spun? nu am ce spune decât că mă bucur că mai există oameni cu picioarele pe pământ, care nu cred orice bazaconii din moşi strămoşi. Din păcate, nu am reuşit să văd filmul Zeitgeist înainte de a posta articolele mele, probabil ar fi fost mai bine conturate. Oh, well, asta e. Mă bucur că ţi-ai făcut curaj şi timp să îţi expui punctele de vedere cu privire la acest subiect. Ne mai auzim pe mess.

  2. Of Of Of , fratilor, acum asta este nu am eu sa va fac , din pacate o sa comentez cam cat postul dar asta este deoarece sunt multe probleme pe care Kyubi nu le intelege . Nu critic nicio „convingere spirituala” dar iti scapa cateva lucruri. Nu ca as fi eu vreun mare credincios anul trecut am fost de 5 ori la Biserica (anul nou, paste , craciun , la un eveniment special , si inca o data asa fara motiv) dar tu (din pacate , prietene) vorbesti fara sa sti prea multe ; 50% ai spus ceva foarte interesant iar restul 50% ai vorbit in gol.
    Oricum o sa incep cu ceea ce sunt de acord:

    Sunt de acord cu ceea ce tu crezi deoarece oamenii pot fi buni si fara credinta iar Dumnezeu nea lasat posibilitatea sa alegem calea pe care ne indreptam (se vede ca ai luat doar 2-3 citate din biblie).
    A fost o data cand si eu in goana dupa cunostinta m-am intrebat de ce Dumnezeu care este atot puternic si bun ne lasa sa facem ce vrem noi si ne lasa in saracie si sa murim si sa mergem in Iad pentru ca nu am respectat legile credintei , si de ce nu ne controleaza El . Ei bine, mi-am dat seama ca viata nu ar mai avea rost daca ne-ar controla zi de zi , fara sa avem noi intentile si gandurile noastre😐 , iar El a lasat omul liber sa faca ce vrea la fel cu am zis si Kyubi : „“hei, eu exist, sau respecţi ceea ce-ţi dictez sau marş în iad!”” deci daca vrea bine daca nu nu dar consecintele exista (tu ai vorbit de vremurile de demult , o sa ajung si acolo)… Sper ca ati inteles ce am vrut sa zic !

    Tu cati ani ai ? Sincer eu nu iti dau mai mult de 30 :O 8D , pentru ca nu sti cum a fost lumea inainte de secolul XX asa ca , hmmm , atunci nu erau asa de multe „surse de informatie negative” care sa ne formeze idei violente si asa mai departe si atunci lumea chiar traia in armonie😀 , si mi-e greu sa o spun dar ne indreptam din ce in ce mai mult spre Apocalipsa ( nu de 2012 si toate alea) , deoarece in Biblie spune : „Atunci cand oamenii vor fi foare destepti si vor uita de Mine , atunci va fi a II-a si ultima Mea Venire” , ca sa par foarte interesant eu estimez inca 100 de ani cel mult😄 .

    Imi place partea istorica si ceea ce mentionezi o faci foarte bine , dar acum intervine istoria , stiinta si varsta ta . Iisus este mentionat in manualele de istorie din cls VI sau poate V ? :-?? nu mai stiu sigur in care ca a trecut destul de mult timp de atunci dar nu incat sa uit de tot . Si daca ai fi fost atent atent la ore🙂 tiai fi dat seama ca se leaga mai ales crearea lumii😐 : Terra s-a format prin adunarea prafului stelar si a maselor de aer si gaze , meteoriti , etc (asta ar fi stintific). Dumnezeu a adunat la un loc stele si a format Pamantul (asta ar fi cea religioasa) . Dupa parerea mea se leaga . Si ar mai fi multe dar nu stau sa ma gandesc😀😐🙂 .

    Acum incep cu ceea ce nu-s de acord :

    Ai mentionat inainte de popoarele pagane si toate alea , ai spus de ce numai de 2000 de ani ( care ar fi 2010😀 ) oamenii stiu sa se teama ? Ai mai spus de ce nu a zis de la inceput : “hei, eu exist, sau respecţi ceea ce-ţi dictez sau marş în iad!” . Oare asa sa fie ? NU , NU !! Biblia este impartita in 2 Testamente : Vechi si Nou . Cel Nou se refera la viata lui Iisus , iar cel Vechi ? hmmm??? TRING : La ce a fost inainte . Adica inainte au fost Prorocii care pana acum 1973 de ani (am scazut din anul curent viata lui Iisus) au tot predicat de nasterea Lui Iisus si asa mai departe.

    Tu te intrebi de ce „vrajitoarele” erau arse? Eu iti raspund de ce crezi ca doar vrajitoarele ? Ai impresia ca au fost are degeaba? Eu nu si daca ar fi sa o ducem pana aici , si credinciosi erau chinuiti in Roma antica in Colosseum pana in anul 313-Edictul de la Milan care este mentionat si in biblie si in cartile de istorie , si daca tot am adus vorba de asta … de ce romanii au
    fost mai presus si ei au dat legi care sunt si in Biblie cand ei timp de 276 de ani de la moartea lui Iisus au continuat uciderea crestinilor , si oricum Cele 10 Porunci au aparut inainte de a se naste Iisus iar ei al luat ce vroiau din ele , crezi ca lea convenit partea cu desfranarea XD? Eu nu cred !! … Dar este adevarat ca de la inceputul lumii orice facea rau sau bine tot in iad ajungea , dar la Inviere Iisus a spart portile Iadului si „cu moartea pe moarte-a calcat , iar celor din morminte viata daruindu-le” si astfel toti credinciosi si cei drepti au mers in Rai !

    Si intrebarile de gen de unde venim si unde ajungem sunt retorice puse din lipsa de ocupatie nu ca ar fi ceva foarte foarte special , mai conteaza ?? Vi din mama ta si pleci la 2 metri sub pamant , iar de acolo o sa aiva cineva grija de tine , apoi cine nu conteaza si nici nu vreau sa stiu , pentru ca asta miar face viata fara rost .

    AHHH da tu ai zis ceva de faptul ca si credinciosii fac lucruri rele si provoaca razboaie ? Poi fiecare familie are oaia lui neagra🙂🙂 . Dar aia nu mai sunt credinciosi aia sunt oi pierdute care nu fac parte din nicio turma care doar zic ca sunt oi ale lui Iisus cand defapt sunt intre , nici a lui Iisus nici a lui Satan . Iar faptul ca aici fac ce vor nu inseamna ca si dincolo vor face tot asa . Toate se platesc .

    Nu spun ca religia mea (Ortodoxa) este cea dreapta dar spun ca nu-mi poti demonstra ca nu exista Dumnezeu!!!! Si chiar te provoc sa incerci😀. Facem un meci amical cine care dreptate😛

    P.S. Scuzati greselile de ortografie si de scriere dar a fost mult de scris si mie lene sa le verific pe toate.😐

    • Domnu Alin, eu vad ca ceea ce am scris v-a trecut cam pe langa urechi, daca nu de tot pe langa urechi, in primul rand, care parte din „Ceea ce voi zice aici, e desigur numai şi numai punctul meu de vedere, va fi doar părerea mea asupra unor teme şi nimic mai mult, fiecare e liber să gândească în modul său.” nu ai inteles-o? Am zis eu că vreau să vă conving de ceva? Că vreau să vă fac să gândiţi anume ca mine? Nu cred, deci cine pe cine aici încearcă acum să-l convingă?
      Şi fiind asta după cum am zis mai sus doar o părerea de-a mea, cu motivările mele aşa cum sunt ele, nu poţi zice că-s vorbe în vânt, mai ales că nu ai demonstrat asta cu nimic.
      M-ai zis că iau doar unelecitate din Biblie, normal, vrei să le iau pe toate? Să-ţi rescriu aici biblia? zic ceea ce-mi trebuie pentru a explica ceea ce vorbesc, foloseşte şi tu citatele de care ai nevoie pentru a argumenta ceea ce zici, nimeni nu te ţine.
      Referitor la rostul vieţii, dacă Dumnezeu ar exista, şi ar fi într-adevăr bun şi atotputernic, ar opri tot răul pur şi simplu fără să ne mai chinuie inutil. Adică, nu am mai fi bolnavi, am trăi etern, oricând cineva ar vrea să facă ceva RĂU, Dumnezeu l-ar opri, şi tot aşa. Nu ar fi asta o viaţă minunată?? De ce atunci nu face asta ci ne chinuie? Unde e logica „libertăţii e gândire” despre care vorbeşti? Căci unica libertate de a gândi fără ca Dumnezeu să intervină direct nu aduce decât răul, căci unde facem bine nu e nevoie ca dumnezeu să intervină. Aşa ă îţi repet ai vrut să explici ceva total aiurea şi fără un sens logic. Dacă e bun, milostiv şi atotputernic, nu trebuie să ne privească de sus cum ne ucidem unii pe alţii fără să facă nimic.

      Mă întrebi apoi câţi ani am, contează? Ce ar schimba asta dacă ai şti-o? Fie că am 20 sau 30 sau 40, gândul rămâne acelaşi.
      Apoi tu zici dacă eu ştiu despre cum era lumea înainte de secolul XX, dar tu ştii? Eu ştiu din ceea ce am învăţat, sau vrei să zici că lumea mereu a fost aşa cum e azi? Şi despre ce „surse de informaţie negativă” vorbeşti? Ce sunt alea? Şi în general la partea aia nu prea am înţees ce ai scris şi ce ai vrut să zici. Am îneţes partea finală însă cu citatul tău din Biblie sau de unde o fi. Păi aşa este, tu nu observi, dumnezeu, nu vrea ca tu să fii deştept, fiindcă dacă tu vei fi deştept, şi vei avea o gândire liberă, şi vei înţelege cu propia inteligenţă cum funcţionează lumea şi nu prin explicaţii religioare, atunci nu vei mai avea nevoie să crezi în acel dumnezeu, nu va mai fi un motiv valabil pentru aşa cea, credinţa îşi va pierde sensul, deci dumnezeu îşi va pierde fedelii la care ţine atât de mult(pe dracu). Tu încă nu ai înţeles, că Biblia e o carte scrisă de oameni, că dumnezeu şi religia sunt inventaţi de oameni, cu scopul de a vă controla viaţa, de a vă dicta cum să trăiţi şi pentru a obţine din voi bani. Iar pentru a face asta cu toţi şi pentru a vă ţine mereu sub frâu trebuie ca voi să fiţi în primul rând proşti, cât mai proşti, cu cât mai proşti sunteţi cu atât e mai bine pentru ei, căci omul prost nu poate înţelege ce i se petrece în jur şi va crede mereu ceea ce-i zic ceilalţi, şefii religioşi, lumea din jur, etc. De asemenea, pentru a fi sub comanda lor trebuie să fiţi şi speriaţi pe moarte de ceva, adică să aveţi frică de dumnezeu, de iad, de ce va urma după moarte şi tot aşa, originea credinţei mereu a fost şi va fi prostia şi frica(dar şi speranţa, însă din alte motive). Aşa că ai dreptate, oamenii vor uita de dumnezeu când vor fi deştepţi, căci îşi vor da seama foarte bine că dumnezeu nu există şi au crezut în poveşti o viaţă întreagă şi s-au lăsat inluenţaţi de tâmpenii o viaţă întreagă.
      Referitor la istorie, iar o dai in bara. Ce fel de istorie ai învăţat tu, eu nicăieri nu am citit în cărţile de istorie despre un om numit isus ca şi personaj istoric precum Cleopatra, Cezar, Aristotel, Napoleon şi tot aşa. S-a pomenit de el poate în context religios dar nu şi ca persoană ce a existat într-adevăr. Nicio dovadă istorică nu există despre existenţa unui asemenea om, nicio piatră, hârtie istorică sau mai ştiu eu ce cu numele lui şi cu descrierea sa nu există, doar ceea ce este în biblie şi în biserici afirmă existenţa sa. Îţi pare normal? Şi să nu îmi răspunzi la asta până nu vii cu o dovadă contretă precum că există dovezi istorice despre existenţa lui Isus.
      Ştiu foarte bine despre cele 2 testamente. După ei lumea există de 6000 de ani, deci pretinzi că scrierea bibliei s-ar fi început cu 4000 de ani înainte de hristos? Cine oare a scris despre Adam şi Eva şi despre cum Dumnezeu a creat lumea?? Aveau un secretar invizibil ceva? De ce în toţi aceşti ani acest testament nu a ieşit la iveală nicăieri şi doar după Isus s-a răspândit în lumea întreagă? Apoi, tu crezi că oamenii puteau scrie cu atâţia ani în urmă şi să tot re-scrie asta miide ani ca să ajungă până în zilele noastre într-o stare perfectă şi neschimbată? Nu-ţi pare destul de ridicol şi improbabil asta? Şi nu-ţi pare o coincidenţă prea dubioasă faptul ca anume romanii au raspândit crestinismul peste tot şi nu oierii de evrei care ar fi „poporul ales” si cei care au scris biblia?? Deja am yis de ce s-a intamplat asa si nu altfel, fiindca romanii au vayut in aceasta religie un potential imens de a controla si a supune lumea PROASTA, si de a tine in acest mod in frau imensul său imperiu. Lor le convenea aceasta religie pentru scopurile lor, si au folosit-o, si au facut razboaie pentru a o raspândi. Cred că ai auzit de Cruciate nu? Deci ar trebui să te întrebi de ce a fost nevoie să impunem prin război religia noastră altor popoare când Dumnezeu ne învaţă despre bunătate, milă, respect, ajutor, ne impune să nu ucidem, să nu facem rău etc… Îţi pare ceva normal şi logic să faci aşa ceva pentru propria religie ce te învaţă exact opusul?? Oare nu a fost pur şi simplu pentru a băga această minciună şi în capul ceilorlalţi cu forţa pentru a-i controla şi pe ei apoi cum şi pe restul turmei?
      Tu zici că nu crezi că vrăjitoarele au fost arse degeaba, ok, atunci de ce? ai argumente în favoarea arderii unor femei? Dacă da expunele aici, iluminează-mă să mă conving şi eu că bine au făcut că le-au ars. Dar oameni de ştiinţă precum Giordano Bruno de ce au fost arşi? Fiindcă dovedeau ceva ce biserica nu accepta? Ceva de genu precum că e Pământul cel ce se mişcă în jurul soarelui şi nu invers? Sau tu eşti de acord cu cei de atunci că făceau bine că ardeau toţi oamenii de ştiinţă şi savanţii acelor timpuri pentru descoperirile lor. Era destul să descoperi ceva care era diferit faţă de ce zicea biblia şi gata, erai declarat eretic şi pe rug…….foarte frumos.
      Şi ca la urmă faza cu „fiecare familie are oaia sa neagră” e cea mai penibilă justificare pe care mi-ai fi putut-o da. Sunteţi credincioşi? Da. Vă bateţi cu pumnul în piept că dumnezeu există? Da. Atunci fiţi buni şi respectaţi deplin acele legi pe care dumnezeul vostru vi le impune, şi nu doar pe cele ce vă convin şi când vă convin, cum faceţi toţi.
      Nu vreau să fac niciun meci amical cu tine, fiindcă am zis scopul meu nu e să te conving să nu mai crezi în Dumnezeu, trebuie singur cu mintea ta sî ajungi la concluzia asta, nu fiindcă ţi-o impun eu, de nu, n-aş fi prin nimic diferit de voi care vreţi să-mi impuneţi religia voastră inutilă şi falsă.

      P.S. Comit şi eu greşeli de scriere, dar nici chiar aşa😦

  3. )aici voi vorbi la persoana a doua, dar mă adresez Omului în genere, nu neapărat celuia care a scris aici(
    Dacă pui aşa problema, a credinţei şi mai puţin a existenţei lui Dumnezeu (care ziceai că nu există), atunci pot afirma cu certitudine că nimic nu există, că toată lumea e doar o închipuire a minţii mele. Adică tot ceea ce există este recepţionat de minte (că tot îţi place ştiinţa) şi mintea interpretează şi ţi le înfăţişează aşa cum vrea ea nu aşa cu este.
    Adică eu poate că văd iarba verde şi altul o vede violet, dar a numit verde acea culoare pentru că aşa i-am spus eu că se numeşte coloarea pe care o are iarba. Şi ăsta ar putea fi doar un exemplu. Aşa că dacă luăm în considerare asta lumea e doar in mintea noastră, existăm în mintea noastră şi tot ceea ce există fiinţează sau dispare e în mintea noastră. Crezi asta? Crezi că există spaţiu şi alte planete, dar cine îţi dovedeşte asta? Le-ai văzut tu cu ochii tăi, le-ai atins, le-ai mirosit, auzit sau gustat? Chiar dacă ai făcut-o revenim la problema cu interpretarea simţurilor şi mintea care îţi joacă feste. Dacă vei trăi în incertitudine mereu, fără să ai încredere în existenţa TA, nu a lui Dumnezeu neapărat, atunci poate ar trebui să te reconsideri.
    Nu exista Dumnezeu, atunci care e rolul tău în lume? Un simplu descendent al unei specii, menit să perpetueze, să asigure un flux constant unei specii degradabile şi care distruge lumea? Crede-mă, dacă vrei să faci un bine lumii, nu mai perpetua specia! Aşa vei salva tot pământul şi vei fi erou. Ăsta da un scop nobil. Căci altfel existenţa ta poate fi trecută cu vederea în orice anale (istorice, desigur); viaţa îţi e prea scurtă ca să faci ceva remarcabil, singura chestie memorabilă fiind doar… moartea. În fiecare zi nu faci decât aceleaşi chestii plictisitoare, eşti limitat de slăbiciunile tale, placerile sunt … aşa cum sunt şi aştepţi cu nerăbdare ultima zi. Aş spune că „ai primit o viaţă”, dar cum „Dumnezeu nu este” viaţa aia a apărut de nicăieri şi ai găsit-o tu. Ea e formată din multe, multe zile şi tot ceea ce faci este să o aştepţi pe ultima. Aştepţi cu sufletul la gură ultima zi(toţi o facem, nu îţi fă griji că eşti singurul) cu speranţă, dar în ce. Oricum speranţa izvorăşte din prostie (ştiu că urăşti prostia) şi omul şi pe patul de moarte speră că va mai primi o a doua şansă. Nu ştiu dacă cei care nu cred vor spera la ceva atunci; dacă nu înseamnă că nu sunt proşţi deloc, ehe.
    Totuşi e destul de rău să nu crezi în nimic (în Dumnezeu atunci). Din punctul meu de vedere asta îţi face viaţa să fie deplorabilă şi fără sens. Nu spun că trebuie să iei de bun Dumnezeul pe care ţi-l întind ceilalţi pe tavă ci… crează-ţi tu singur propriul tău Dumnezeu, impune-ţi propriile principii şi reguli pentru că Dumnezeu nu înseamnă un nene bătrân ci altceva. Şi dacă nu ştii ce, atunci încearcă să-l descoperi pe Dumnezeu şi ce înseamnă el şi vei vedea câtă nevoie ai de el. Nu poţi fi tu Dumnezeul tău.
    Pentru tine nu există acel bătrânel care ţi l-au băgat alţii pe gât cu tot cu regulile şi principiile lor, dar toate acele reguli nu au fost create decât din egoism, dar, pentru numele lui Dumnezeu (sarcastic, ha?), crede în existenţa ta şi speră la ceva!

    (nu stiu cat de coerent am fost -la ore tarzii nu sunt- şi dacă am spus ce voiam să spun, dar sper să se înţeleagă ceva)

  4. <> aveau :3 typo😄

    <> stăpân (please don’t hate me for this :”])

    <> într-adevăr (se zice că aceia care nu au cunoscut cuvântul „Lui” mergeau în rai xD)

    <>

    <> 2x ei :3

    <> (oh, please, please don’t hit me XD)

    <>

    <>

    <>

    Damn, good post😄 Şi ţin să scriu acest comentriu înainte să le citesc pe celelalte.

    Uite cum stă treaba. Duc o paralelă la ultimele tale cuvinte: da, acei credincioşi îşi găsesc scuză cum că vor să fie „perfecţi” ca Isus, DAR în mintea lor, numai asta nu au.
    Luăm exemplu colegii mei. Man, they did mock me a LOT! xD Şi eu ca proasta le înghiţeam O_O Pt că eram creştină, nah, să nu cumva să vorbesc urât, să nu gândesc urât… Dar ştii ce, totul mi-a ajuns până peste cap o_o Când a gafat diriga (a fost stropul ce-a umplut paharul). Şi a gafat, tataie, nu s-a jucat… Anyway, continuând, totul a fost o mare vrăjeală. >..> You have to pray. Dar ştii ce? M-am rugat! M-am rugat şi am avut credinţă şi când eram să mor! Şi la ce bun? Tot aceeaşi durere o simt şi cu, şi fără dumnezeu. (Nici nu merită majusculă, lol, nu există.)

    Psh…

    lost of typos, dammit

    <>
    <>

    *cough* LAST PART IS TRUE! D:

  5. … FAIL~~~~~~~~~~~~ psh >.<

    "Oamenii avea frică de fulgere, de tunete, de uragane, cutremure, şi multe alte fenomene pentru care nu aveau o explicaţie pur şi simplu…" aveau :3 typo😄

    "omul s-a simţit mai uşurat, mai stăpând pe sine şi cu un obiectiv." stăpân (please don't hate me for this :"])

    "dacă dumnezeu ar exista întra-devăr, cum rămâne cu toţi acei oameni care au trăit fără să ştie " într-adevăr (se zice că aceia care nu au cunoscut cuvântul "Lui" mergeau în rai xD)

    "Creştinii des iubesc să negheze (nege) evidenţa şi ştiinţa doar pentru a justifica orbeşte ceea în ce cred, şi e ceva foarte trist, fiindcă. (virgulă) astfel insultă"

    "Însă de ce oare nu ei au răspândit ei această religie şi biblia, ci anume Romanii?" 2x ei :3

    "Fiindcă, anume romanii, (space) civilizaţia cea mi (mai) dezvoltată de atunci au văzut un potenţial " (oh, please, please don't hit me XD)

    "El exist(ă) doar în biblie… atât. "

    "Fiindcă ştiinţa era anume acel lucru care putea explica acele lucuri ce până acum (space) doar religia explica."

    " “iubeşte(cratimă)ţi aproapele” "

    "să tot re-scrie asta mii (space) de ani ca să ajungă până în zilele noastre într-o stare perfectă şi "

    "fiindca romanii au vayut (tot nu te-ai învăţat cu diacriticile?😄 îţi lipsesc destule :3) in aceasta religie un potential imens de a controla si a supune "

    LOL! I forgot the basic rule: Never use > and < in a blog O_O

  6. Anyway, continuând, totul a fost o mare vrăjeală. * Ştii ce-i mai rău decât să nu crezi în D-zeu? Să fii înconjurat de nebuni care cred şi să fii obligată să spui că „Da, cred” ca să nu iasă urât o_o Psh, ce să mai zic de şcoală creştină? O_O (da, ştiu cu ce se mănâncă D:.)

    Anyway, se zice că nu ai voie să faci copii cu neamul tău de sânge. Şi cum se face că din Adam şi Eva a ieşit aşa un neam? Au zis că nu, că mai erau nişte oameni pe pământ… Şi… uite aşa… Ştii, ar merge faptul că există civilizaţii din alte lumi ._. Sau oamenii din viitor vin în trecut? Se poate D: Erm… Nevermind, nevermind~

    Let’s read the comments.

    @Alin – meh, no offence, dar nu mi se pare corect. Adică ăia până atunci au făcut ce-au vrut, toate păcatele posibile şi deodată se sparge tot, totu-i bun şi frumos, o a doua şansă ce nu o merită şi gata. All good, all perfect! Screw it, y’know? Înainte se zicea că omori un miel şi ţi se iartă păcatele. Acum? Acum ce? Psh * You have to pray. Dar ştii ce? M-am rugat! M-am rugat şi am avut credinţă şi când eram să mor! Şi la ce bun? Tot aceeaşi durere o simt şi cu, şi fără dumnezeu. (Nici nu merită majusculă, lol, nu există.)

    DUUUUDE! … it’s like… SORRY for this o___o sper să nu mai gafez din nou în halul ăsta T.T”

  7. Nu am inteles bine observatiile tale dar merci pentru ele, stiu ca fac uneori greseli de ortografie, o sa incerc sa recitesc si sa le corectez.

  8. @Yulobo nu am inteles ce ai vrut sa zici cu :”Adică ăia până atunci au făcut ce-au vrut, toate păcatele posibile şi deodată se sparge tot, totu-i bun şi frumos, o a doua şansă ce nu o merită şi gata.”

    Kyubi o sa argumentez cand o sa am timp , nu sunt vreun invatat si niciun fel de „mare crestin” dar eu vroiam doar sa iti amintesc de unele chestii care iti scapau cum ar fi apostoli din vechiul Testament , sper ca ai citit partea in care criticam faptul ca Roma a raspandit crestinismul ( uita de ea abia acum am inteles de ce l-au raspandit😉 , in opinia ta ) , iar o sa iti public unele dovezi destul de neinsemnate despre Iisus cam peste 2-3 ore cand am timp😄 .

  9. OK I’m back😉 am terminat mai repede decat am crezut .

    Nu vreau sa te fac deloc sa crezi in Dumnezeu , imi este egal , ca nu esti tu nici primul si nici ultimul :-J . Dar vreau doar ceea ce am obtinut si la scoala , si iti voi povesti pe scurt : Eu in clasa am foarte multe feluri de religii incapand de la ortodox pana la ateu . In primul an abia ne acomodasem unii cu ceilalti deci , nicio neintelegere , in anul 2 au inceput unele mici rascoale de vreo 2-3 membrii ( horea , closca si puii de aur🙂 ) si devenea insuportabil , eu nu m-am alaturat in niciun fel (nu tine de religie ci doar de vointa mea) , dar dupa cam un semestru am fost numit seful clasei ( ce zi frumoasa🙂 XD) asa ca am decis sa hotaram ca pur si simplu nu suntem de acord cu religile , nu am vrut sa pun pe altii sa creada sau sa nu creada ci doar sa se accepte reciproc asa ca am facut o regula de aur „Nu mai vorbin in niciun fel despre Dumnezeu cand suntem in preajma celor cu alte crezuri” (asta este blogul tau si tu faci regulile nu eu). Sper ca ai inteles .😀

    Nu am eu peste 100 de ani dar ( fie ma crezi fie nu ) am o strabunica de 104 ani 8D😄 , care mereu imi povesteste despre simplitate si faptul ca nu existau filme violente si calculatoare pe care se gasesc si bune si rele ( acestea sunt „sursele de informare negative”) , deci mintea lor era stimulata doar de natura si de o anume idee crestina , asa ca nu erau nici atatea crime si atatea inselaciuni , acum trebuie sa recunosc faptul ca poate ai dreptate cum ca ar fi doar o pacaleala care sa tina oamenii in frau , dar trebuie sa recunosti ca era bine si armonie😄 chiar daca era „fals” oare nu asta iti doresti ? PACE ? de ce doar daca nu crezi in Dumnezeu te crezi mai bun? In timp ce credeai ai fost rau ? asta tine de educatia de acasa si de alegerea ta ? Sau poate tu esti bun doar ca sa poti demonstra ca nu crezi asta te face bun?
    La prima vedere tu cum ma consideri bun sau rau ? (intelegi la ce vreau sa zic) eu nu ma pot aprecia caci nu este bine , si asta nu tine de religie ci de caracter . Asta doar ca o paranteza „Religia ar trebui sa nasca armonie  Si totusi mii de oameni mor zilnic dintr-o prostie  Se stie totul despre nimic  Te crezi prea mic sa incerci sa schimbi un pic  Mai tragic mi se pare acum ce o sa zic  Mai nou nu mai esti mare  Decat cu suflet mic” (Bitza-10 degete) cred ca se intelege ce vrea sa zica : mai nou doar cei cruzi sunt importanti de aia uita de religii si incep sa faca crime. (probabil nu ai inteles ideea dar asta este)

    Fie asa cum zici tu , nus destept , dar tu esti ? Oamenii de stinta care cred in El sunt prosti ?

    Nu am spus ca biblia sa scris cu 4010 de ani inainte de Hristos ci de faptul ca cele 10 porunci au existat inainte de Iisus , asta nu are legatura cu Testamentele , ele erau doar o dovada a faptului ca au existat Proroci care au predicat pana la venirea Lui , deci lumea nu a fost lasata de izbeliste timp de 4010 de ani cum ai crezut tu😐 . Ai dreptate Biblia a fost scrisa acum 2010 ani de Apostoli.

    Nu pot sa te contrazic in privinta vrajitoarelor si a oamenilor de stiinta dar nu numai ei au fost arsi/arse , si crestini au fost chinuiti [locul cel mai cunoscut este Colosseumul ( cred ca o sa gaseti acolo vreo inscriptie cu istoria lui), il poti vizita daca esti in Italia aproape de el😀 ( cred ca o sa gaseti acolo vreo inscriptie cu istoria lui)]
    Am vorbit pana acum doar de o entitate (sunt 2 mari entitati) Dumnezeu si Satan . Satanisti (vrajitoarele) erau arse de adeptii lui Dumnezeu pentru ca se inchinau la Satan , iar crestinii ( oamenii simpli) erau chinuiti pentru ca se inchinau lui Dumnezeu .

    Iar acum cred ca o sa iti exemplific niste lucruri care evidentiaza faptul ca Iisus este real : cel mai bun este Crucea din care sau rupt bucati care sunt folosite la exorcizare care este un alt exemplu , adica scoaterea Deavolului din oamenii , o alta dovada a existentei Lui sunt urmele de palma de pe muntele Golota , mormantul Sau si aici nu ma poti contrazice sa nu imi spui ca acum 2010 ani sa construit un mormant chiar in saptamana mortii Lui doar pentru a induce in eroare intraga populatie ?

    Si in final voi raspunde la „Ce fel de istorie ai învăţat tu, eu nicăieri nu am citit în cărţile de istorie despre un om numit isus ca şi personaj istoric precum Cleopatra, Cezar, Aristotel, Napoleon şi tot aşa. S-a pomenit de el poate în context religios dar nu şi ca persoană ce a existat într-adevăr.” Aici ai putin dreptate nu s-a pomenit de El ca si despre Cezar dar El nu apartine aceleiasi ramuri istorica ca si Cezar . Cleopatra, Cezar, Aristotel, Napoleon eu fost regi/conducatori/filozofi ai unui popor si au fost regi adevarati , iar Iisus a fost un rege spiritual un rege fara coroana . Foarte putin cred ca nici o pagina nu se povesteste de Iisus in manualul scolar de istorie si mai mult in Biblie . La fel cum James Watt inventatorul masini cu aburi este mentionat mai putin de o pagina in manualul de istorie si mult mai mult in manualul de fizica .

    Nu am cautat mai mult pentru ca mi-am adus aminte de un citat : ” Crede si nu cerceta” care iti sustine teoria ta cum ca nu vrea sa fim destepti dar eu nu o privesc in felul asta asa ca… tu in stanga eu in dreapta sau invers😉

    P.S @Yulobo nu conteaza cat te rogi sau unde , ci conteaza cum o faci , trebuie sa o faci cu gandul si sufletul la El si nu la Play Boy .

    P.S.S. scuzati din nou greselile de ortografie si Kyubi nu te compara cu mine ca esti mic copil inca in arta greselilor😉😛

    • Auzi, băiatu’? Tu cu cine crezi că vorbeşti? Tu chiar nu ai citit că învăţ într-o şcoală creştină? >.> Crezi că nu învăţ toate căcaturile despre care scrii tu? Să fim serioşi, pot pune pariu că ştiu mai multe despre Dumnezeu decât ştii tu, dar nu vreau să cred! Pentru că mi se pare un lucru stupid. Şi uite o întrebare care mă roade:

      De ce Dumnezeu are mereu nevoie de AMMMC! Un mod de a te închina: Adorare, mulţumire, mărturisire, cerere. De ce mereu trebuie să spui cât de mare, atotputernic, cât de minunat e dumnezeu? De ce trebuie să te bucuri când îţi ia casa, familia şi nevasta (făcând aluzie la nu mai ştiu care din biblie când satan i-a spus lui dumnezeu că – crede doar pt că e bucuros şi dumnezeu l-a testat pe om şi i-a luat tot ce avea mai drag pentru ca să-i dovedească lui satan că omu’ e credincios)? Te rog… De ce trebuie să fii recunoscător pentru durere? De ce trebuie să suferi? De ce trebuie să fie ceva normal să suferi?

      Nu, nu ştii răspunsul la astea pentru că vei zice „Aşa trebuie să fie”. Şi nu, nu aşa trebuie să fie. Suferinţa nu ar trebui să fie normală, dar în ce lume trăim…

      Că veni vorba, mi-am amintit de povestea cu Goliat şi David. (David? Nu mai ştiu exact pt că nu-mi pasă) Cum că l-a ucis cu o piatră. Şi cea cum că el a fost dus la curtea împăratului şi avea ispite regale şi nu se atingea de carnea „murdară” şi mânca verdeaţă…

      C’mon! Bullshit! GTFO! Tu nu vezi că tot zici că nu vrei să ne faci să credem că există dumnezeu şi totuşi, tot susţii că există?

      Brains or GTFO!

  10. gallaxycreator Says:

    Alin, dude, să îţi pun eu o problemă la care să te gândeşti:
    1. Cică Dumnezeu a existat dintotdeauna O_O (cum poate exista ceva, chiar şi God, dintotdeauna?).
    2. Apoi a făcut lumina, întunericul, stelele, luna şi Pământul, nu? Cu alte cuvinte, a creat materia.
    3. Lumina, după cum ştim, este formată din fotoni care sunt expulzaţi din stele cu viteza de 300 000 km/s, aceşti fotoni fiind practic rezultaţi reziduali ai procesului de fuziune dintre atomii de hidrogen din centrul stelelor, deci SUNT PARTICULE MATERIALE, FAC PARTE DIN MATERIE.
    4. Dumnezeu se consideră lumina însăşi, deci şi Dunezeu este material.
    5. Cică Dumnezeu NU SE IDENTICĂ CU MATERIA, CREATORUL NU SE IDENTIFICĂ CU CREAŢIA.

    Atunci, te întreb:

    1. Cum poate exista materie înainte de materie?

    2. Cum poate exista lumină fără stele (Soare)?

    3. Cum ne poate Dumnezeu supraveghea fiecare mişcare, când şi vorbă, dacă nu se identifică cu materia?

    Dacă îmi dai răspunsuri pertinente la aceste întrebări, atunci înseamnă că nu ai primit inteligenţă degeaba.

    IMPORTANT: EU AM PORNIT DE LA PREMISA CĂ DUMNEZEU EXISTĂ CA SĂ DEMONSTREZ CĂ NU.

  11. kyubival ai perfecta dreptate in ceea ce ai scris !!

    Am ceva si eu de adaugat daca nu va suparati :P! In primul rand romanii au fost pagani (dupa cum o scriu si toate cartzile de istorie) , omul care a introdus crestinismul in imperiul roman a fost Constantin cel Mare!! Cum ai spus si tu imperiul roman fiind foarte mare si cu o populatzie pe masura nu mai puteau sa controleze poporul …de aceea Constantin cel Mare a mers pe cartea castigatoare adica crestinismul!!

    A facut un congres si au hotarat sa bage crestinismul …la acelasi congres a fost realizat si Crezul, care il auzim si azi in bisericile ortodoxe!!!

    Aici ar fi prima intrebare pentru cei care cred cu tarie in religie! De la infintzare imperiului roman si pana la domnia lui Constantin cel Mare oameni credeau in zei si deodata au aruncat pe geam atatzia ani de credintza in zeii pentru crestinim ..o religie noua!! Cam aiurea nu ?

    Sa vorbim umpic de crestinism, imi poate spune cineva daca crestinismul are ceva a lui ?? Nu prea cred…
    Impartasania botezul ..etc etc sunt luate de la egipteni, crucea la fel …doar ca e modificata umpic, pictura din toate bisericile cu Sfanta Maria alaptandul pe Iisus e luata tot de la egipteni doar ca la egipteni zeitza Isis il alapteaza pe Horus!!

    Pe fiecare crestin il vezi la necaz ca isi face o cruce …dar oare acel om se intreaba defapt crucea ce a semnificat in antichitate??? A fost un obiect al torturi la romani …sute de mii de oameni au murit rastignitzi pe acest obiect ce multzi il au la gat in ziua de azi!!!

    De 1 an si ceva caut o explicatzie …am un eseu de peste 60 de pagini cu lucruri despre religie!!
    In curand am sa postez si aici o mare parte din el !!

    PS: imi pare rau daca sunt greseli de ortografie, am scris pe fuga!!!

  12. Din cate vad am 2-3 comm-uri si cam in fiecare am spus ca nu sunt vreun mare crestin , este doar parearea mea la fel cum a fost si a voastra.

    @Yulobo nu este o intrebare logica de ce trebuie sa suferim , nu stiu ce idei ai tu dar pentru mine este logic si ceva firesc paroape placut . Din cate accidente si oase rupte am avut de nenumarate ori dealungul anilor de fiecare data m-am intrebat ” De ce eu ? De ce numai eu , cand altul este mai pacatos ca mine? ” , Ei bine … nu stiu raspunsul , dar eu te intreb pe tine de ce crezi ca doar cum o sa suferi ? Gandeste-te la faptul ca dupa ce mori vine Raiul si Iadul ( sau nu crezi in ele ? ) Daca ajungi in Iad ce o sa faci ? Unde o sa te mai plangi ca suferi ? … Dar daca ajungi in Rai ? Poate ca acolo iti va fi bine ? Si vei zice ca ai suferit 10-20 de ani (exagerat de mult 8-| ) pe pamant si apoi vine o eternitate de fericire si toate alea . … Oricum nu am nicio idee la intrebarea asta la fel de buna ar fi intrebarea de ce trebuie sa fim veseli ? „Tot ca nu te omoara te face mai puternic” (by Bitza) … Si totusi ma gandesc oare mereu suferi niciodata , nu razi , nu dansezi , nu iubesti , nu te bucuri ?

    Si tot nu mi-ai raspuns la intrebarea : la ce te referi cu ”Adică ăia până atunci au făcut ce-au vrut, toate păcatele posibile şi deodată se sparge tot, totu-i bun şi frumos, o a doua şansă ce nu o merită şi gata.”

    @gallaxycreator ai pus cele mai grele intrebari din viata mea (aproape , nu se compara cu examenul trecut in care nu am stiut nimic🙂 )

    As putea incepe cu faptul ca ai combinat prea mult romana cu stiinta si religia : romana [( „Eu sunt lumina” este doar o figura de stil care inseamnca ca atunci cand esti in intuneric El este Lumina care te ghideaza ) nu ma astept sa intelegeti dar asta este semnificatia] ; stiinta Lumina, după cum ştim, este formată din fotoni care sunt expulzaţi din stele cu viteza de 300 000 km/s, aceşti fotoni fiind practic rezultaţi reziduali ai procesului de fuziune dintre atomii de hidrogen din centrul stelelor, deci SUNT PARTICULE MATERIALE, FAC PARTE DIN MATERIE.” ( foarte buna explicatia si sustine ceea ce ai vrut sa zici mai jos ) ; religia „Cică Dumnezeu a existat dintotdeauna O_O (cum poate exista ceva, chiar şi God, dintotdeauna?).” nu stiu ce crezi tu despre asta dar este simplu … El a creat omul El a fost inaintea omului si El este si acum si va fi si dupa disparitia omului . Iar la punctul 5 Dumeneu nu este marerial , nu se indentifica cu creatia ? DA adica el este mai presus de om . Asta ti-as putea explica prin 3 dimensiuni paralele (Iad , Rai , Pamant) … cred ca o sa fac o schita:

    Iad => Satan }
    Pamant => om si materie }=> 3 dimensiuni paralele care nu se
    Rai => Dumnezeu } intalnesc niciodata , unde marginile pot vedea centrul , dar centrul le poate vedea marginile doar la capatul drumului (viata). Nu intrebati „de ce?” . Pentru ca asa sunt „regulile”. Football-ul sunt un exemplu bun : regulile cum ar fi offside-ul nu sunt chiar deloc placute dar asa sunt si trebuie respectate altfel exista consecinte (FK/Death) , in football le face Fifa sau FRF , aici le face Dumnezeu.

    Sper ca ai inteles raspunsul meu la intrebari , dar mai sunt cateva exemple :
    1) materie inainte de materie ( nu am inteles ce ai intrebat dar raspund impartial) ;Deja am spus ca Dumnezeu nu este materie ci o entiatate din alta dimensiune paralela dar voi explica oricum mai pe inteles : dupa parerea mea este destul de usor , este vorba de timp si spatiu … o voi demostra cu o alta schita si exemplul va fi un pix:

    PIX=>(t1)ora 2:34:45:11->(t2)ora2:34:45:12->(t3)ora2:34:44:13 }
    || || || }
    \/ \/ \/ }
    trecut prezent viitor }

    => pixul a existat in trecut , exista in prezent , si va exista in viitor , privit invers este asa : (t3) -> (t2) -> (t1) => exista in prezent (viitor) -> a existat in trecut (prezent) -> a existat inainte de trecut (trecut) => pixul care este o materie din t3 ce A EXISTAT INAINTEA ACELEIASI MATERII din trecutul foarte apropiat (t2) , a existat in trecutul putin mai indepartat (t1) si probabil va exista in viitorul foarte apropiat (t4) ( in cazul in care va mai exista in viitor) .
    Sper ca am fost clar si pe intelesul tuturor .

    2) Deja am zis ca Dumnezeu nu este materie ci o entiatate dintr-o dimensiune paralela , si nu este lumina reala ci doar o figura de stil . La fel cum Naruto vrea sa fie lumina lui Sasuke ( daca urmaresti Naruto daca nu … intraba-l pe amicul Kyubi , ca iti va explica el) , dar Naruto nu este vreun bec sau vreo stea care sa ii lumineze calea ca o lampa ci este acea persoana care vrea sa il ajute pe Sasuke sa vada calea cea buna . (asta a fost asa doar ca sa stimulez imaginatia altora) Exact la fel este si Dumnezeu pentru noi : lumina care vrea sa ne arate calea cea buna , dar unii o ignora iar altii bâjbâie in urmarea ei si sunt cu un picior in intuneric si cu unul in lumina. Deci raspunsul este EL NU ESTE GENUL ALA DE LUMINA !!

    3)Nu inteleg deloc ce vrei tu sa ma intrebi aici , ba o data ai spus ca nu este , ba o data ca este si nu mai inteleg nimic … dar totusi o sa raspund si aici impartial : tocmai asta este si ideea ca nu este material … materia o intelegm stim ce este si cum functioneaza dar pe El nu il intelegem si ne punem intrebari fara raspuns pe care mintea noastra nu le poate intelege sub nicio forma (pe deplin). Materia nu near putea supravegea perfect oricat de performanta ar fi , pe cand Dumnezeu poate si o face . Dar am vorbit si cu Kyubi si am spus ca ne supravegheaza dar nu ne si controleaza . ( bn face)

    Acum o sa pornesc si eu de la premisa ca nu este Dumnezeu ca sa demonstrez ca este ( o demonstrez doar pentru ca tu miai cerut sa o fac) … o sa o fac printr-un dialog:

    -Dumnezeu nu este!
    -Bine, si atunci cine a creat lumea?
    -Poi sa format prin adunarea mai multor mase de gaze, praf de stele si meteoriti , etc.
    -OK . Dar omul cine la creat?
    -A evoluat din maimuta.
    -AAAAAAA. Prea bine .
    -Cine conduce lumea ? Cine are grija de ce se intampla?
    -Totul se intampla la intamplare.
    -OK. Unde mergi dupa ce mori?
    -Nicaieri.
    -Apostolii au vorbit degeaba timp de atatea mii de ani? Au vorbit in gol de ceva care nu exista?
    -Poi da.
    -Bine atunci vad ca nu mai are rost . O sa fiu de acord cu faptul ca nu credeti.

    @gallaxycreator sper ca tiam raspuns destul de pertinent la ceea ce mai intrebat😉 … nu trebuie neaparat sa o iei de buna este doar raspunsul meu la ceea ce mai intrebat . Desi am scris mult ar dura cam 5-10 minute sa o spun prin vorbe . ( cam cat dureaza sa o citesti si sa o si pricepi)

    P.S. Pana acum doar voi m-ati intrebat si m-ati provocat acum este randul meu . Cum imi demonstrezi ca Dumnezeu nu exista ? Astept raspuns

    P.P.S. Scuzati din nou greselile de scriere si sa nu credeti ca vreau sa impun ceva doar am dat un raspuns la intrebarea lui gallaxycreator … sorry for inconvenience. PEACE

    • „Cum imi demonstrezi ca Dumnezeu nu exista ? Astept raspuns”

      – La început, Adam şi Eva au făcut tot ce au vrut. Numai din fructul interzis nu aveau voie să mănânce. (I-a ispitit D-zeu O_o) Şi dacă nu ştiau, nu gustau. Dar totuşi, a fost subconştient. Omul face mereu ce i se spune să nu facă (de aici şi psihologia inversă – care nu merge pe mine xD)
      – Când faci ceva bun, faci în numele lui Dumnezeu, dar dacă faci ceva rău, faci din cauza naturii tale păcătoase. Adică eşti pe cont propriu dacă greşeşti şi dai creditele altcuiva dacă nu greşeşti. Frumos…
      – La ce nivel s-a ajuns cu tehnologia în ziua de astăzi, eu chiar cred că putem traversa în trecut şi viitor. :] De fapt, chiar se poate. Anyway…
      – Nu toată lumea crede în poveşti. Vorba aia: Ce-i în mână nu-i minciună.

      Şi vreau un răspuns de la tine, do’nşoru’. Explică-mi ce înseamnă „Brains or GTFO!”. Mulţumesc anticipat~

      • Man sa numi zici ca u ai crezut povestea aia cu adam si eva :)))))))))))) !!! si in plus eva nu a fost prima sotzie a lui adam …numele primei sotzi a fost lilith , care vroia ca barbati si femeile sa aiba drepturi egale nu doar barbatzi sa fie regi si femeile niste sclave!!!

        Lilith pleaca de langa adam si se intalneste cu satan si se indragosteste de el!! Si in biblie este amintita , dar nu foarte bine , pentru ca biserica a scos din bibli faza asta!!!😛

        Lilith a puso pe Eva sa muste din marul interzis!!

  13. naiba sa le ia de scheme ca nu se vad cum ar trebui dar intelegeti voi😉 … sper :-S

  14. Totusi asta nu este o dovada ca nu exista … Si nu Dumnezeu ia ispitit ci Sarpele(Dracu) asa ca … ma asteptam la altceva din partea ta nu la aberatii inutile la psihologia inversa 8-|
    Nu vad care este ideea cu calatoritul in timp ? am zis eu ceva de asta in raport cu tehnologia ? in comm-ul meu tehnologia si calatoritul in timp apartinea cu totul si cu totul altei idei .
    Cine spune ca tot ce faci bun faci in numele lui Dumnezeu ??? o faci pentru tine pentru reputatia ta si asa mai departe , poate ca , conteaza la „Cea de-a II-a judecata” dar aici pe pamant nu spui de fiecare data cand ajuti un sarac ” Doamne pentru tine am facut-o ” iar la fel si cu relele . Chiar daca ar fi cum spui tu : lucrurile bune la facem pentru Dumnezeu iar cele rele pentru … ( a II-a mare entitate) Satan . Dar nu este adevarat … la faci pentru tine si pentru a merge unde crezi tu ca este mai bine in viata de apoi .
    Partea cu „Nu toată lumea crede în poveşti. Vorba aia: Ce-i în mână nu-i minciună.” nu ii inteleg rostul😐😐
    Si imi poti explica si mie ce este ala „GTFO”?

  15. Nykw_Raizen Says:

    Religia, crestinismul, este un subiect delicat, si spun asta pt ca este interpretabila, precum lumina, materia, precum ca omul este facut dupa chipul si asemanarea lui dumnezeu, etc, daca am sa pun aceeasi intrebare mai multor preoti, sunt sigur ca o sa-mi raspunda diferit, de fapt chiar mi s-a intamplat.
    Stiti cum este definit dumnezeu de catre religie? Dumnezeu, Sfanta Treime, alcatuit din Tatal, Fiul si Sfantul Duh, deci nu este un el, ci o treime care intrunesc un totul. Parca ii si vad la conferinta: Ma ce facem cu asta?, dar cu asta?
    Omul este facut dupa chipul si asemanarea lui dumnezeu, dar cica asta este o figura de stil(tot timpul o baga pe asta, este figura de stil si are alt sens si tot timpul gasesc alt sens) si ca dumnezeu poate arata diferit de noi, ca de fapt acea asemanare este cea a sufletului interior sau ceva de genul.
    Cele mai mari si crude razboaie au fost crudiadele, cum poti pretinde cele 10 porunci, sa fii milostiv, sa-ti iubesti aproapele si apoi sa-ti omori aproapele cu cruzime? IPOCRIZIE.
    Stiti ce mi-a spus un preot pe cand eram la liceu? L-am intrebat de ce in ziua de azi nu mai au loc miracole. El mi-a raspuns: In ziua de azi, la ce tehnologie avem, nu mai avem nevoie de miracole, presupun ca s-a referit la podurile de peste rauri, chirurgie, etc.
    Si sa nu mai zic in ziua de azi ce preoti „ne” spovedesc, impartasesc, etc, tot felul de betivi, profitori, ipocriti si perversi, vezi tot felul de preoti fumatori, cand unul dintre cele mai mari pacate este acela de a fuma( si normal ca o sa mi-o arunci iar pe aia cu oile pierdute).
    Si intr-adevar, de ce nu este mentionat nimic de Iisus in istorie?, nu acela este raspunsul corect Aline si stii si tu asta, nu te mai ascunde dupa colt, in cartile de istorie o sa fie mentionat pana si Boc cu Guvernul sau, dar anume Messia, Mantuitorul Iisus Hristos.
    @Alin: „Tu cati ani ai ? Sincer eu nu iti dau mai mult de 30 :O 8D , pentru ca nu sti cum a fost lumea inainte de secolul XX asa ca , hmmm , atunci nu erau asa de multe “surse de informatie negative” care sa ne formeze idei violente si asa mai departe si atunci lumea chiar traia in armonie”
    Da, intr-adevar, inainte era doar o sursa sau poate cateva, care te „invatau” sa fii crestin, iar MANIPULAREA era mult mai mare, acum mai nou cu atatea surse de informare in masa, TV, mass-media, presa, etc, manipularea si-a pierdut din putere si credibiliatate, ceea ce este normal ca omul sa-si puna tot felul de semne de intrebare. Deci nu o mai arunca pe asta ca inainte era mai bine, ca acum Sunt mai multe „surse de informatie negativa”, acum datorita faptului ca omul s-a mai desteptat, manipularea este mult mai mica.
    Oare de ce au fost scoase, neintroduse, pierdute intentionat tot felul de evanghelii, documente religioase din Vechiul si Noul Testament? Simplu, nu tot ce a facut biserica a fost bine si s-a musamalizat totul.(mai nou s-a gasit, daca imi amintesc eu bine o evanghelie dupa nu stiu cine in care este total revoltator, este despre tradarea lui Isus de catre Iuda pe care crestinismul normal ca o contesta vehement, dar se vede clar ca nu este facatura si ca lipseste de acolo; si exemplele continua).Cate secrete detine Vaticanul… Oare de ce a fost Marea Schisma din 1054?(dar adevaratul scop, nu ce ne spune religia) si intrebarile contiua…
    Oricum multi dintre credinciosi interpreteaza religia total gresit, habar nu au sa se inchine si cui se inchina. Cand ma uit la cei batrani, spunand: Da doamne sa ploua! sau Asta a fost voia domnului! incep sa ma ia durerile de cap. Religia presupune ca dumnezeu a facut totul, pamantul, omul, etc, si ca dumnezeu dupa ce a dat viata omului, este arbitrar, iar omul in viata nu este condus de catre dumnezeu, ci are libertatea de a alege, de a lua decizi. Atunci daca omul are controlul asupra deciziilor sale si a vietii lui, de ce se mai roaga la dumnezeu? sa fie sanatos? maine, poimaine da masina in el; sa aiba bani? banii nu cad din cer, deci tot omul are controlul asupra sa.
    Religia este o educatie buna(NU ai voie aia, nu ai voie aia, insa doar atat, nu sa crezi in ceva inventat de om) este o manipulare(chiar fiind ea si buna, insa la scara mare este negativa), chiar si pt imbogatire, doar stiti ce averi imense aveau bisericile inainte de a fi confiscate de catre State, noroc ca s-au desteptat baietii, religia prinsese o mare influenta si putere, nu ca nu ar mai exista si acum.

    PS:Scuzati greselile si lipsa diacriticelor.

  16. In fine … mai astept raspunsuri la intreabrea : Cum imi demonstrezi ca nu exista Dumnezeu ? Si nu vreau aberatii de genul psihologia inversa … si din ce a spus Yulobo mie mi-a rezultat ca exista : „La început, Adam şi Eva au făcut tot ce au vrut. Numai din fructul interzis nu aveau voie să mănânce. (I-A ISPITIT DUMNEZEU O_o) ” Deci reiese ca Dumnezeu exista daca El i-a ispitit asa ca … FAILURE ; NEXT : cum a spus si Kyubi sa nu vi cu aberatii (psihologia inversa🙂🙂 LOL ) daca nu ai ceva concret care sa poata sustine parerea ta .

    P.S. Kyubi prietene ai batut un extra record cu acest post ; este cel mai comentat dintre ale tale si a multora ( poate cel mai comentat) nu sunt mai mult de 20 [(19 in prezent) cu asta al meu] comm-uri dar sunt luuuungi😄😄😄😄 … tine-o tot asa😉

  17. Nykw_Raizen Says:

    @Alin: „Cum imi demonstrezi ca nu exista Dumnezeu ?”
    Aline nu asta e intrebarea, noi nu vrem sa convingem nimic pe nimeni. Suntem atei, nu trebuie sa demostram nimic pt ca noi nu credem in nimic, asta este „problema voastra”.
    Intrebarea corecta corecta este: Cum imi demonstrezi ca exista Dumnezeu?”, acum ai inteles?
    Si te rog sa citesti si postul de sus.🙂

  18. gallaxycreator Says:

    Aline, tu, mi-ai dat acolo nişte explicaţii atât încâlcite încât nici tu nu le mai înţelegi. Ai amestecat termeni din metafizică, fizică quantică, astronomie, religie şi filosofie. Ştii ce ţi-a ieşit: exact un ghiveci ca să pară că ai dat un răspuns elaborat şi pertinent. Adevărul e că în tine acum se contrariază două lucruri: o parte din tine a citit şi înţeles ceea ce s-a spus aici, această parte este open-minded, cealaltă parte este conservatoare şi tot încearcă să aducă argumente fără niciun temei că ceva magnific şi universal, care are grijă ed noi şi ne iartă şi ne supraveghează şi ne-a creat, există. Nici eu nu îţi voi spune, crede asta sau aia, asta trebuie să desluşeşti tu, tu singur trebuie să realizezi acest lucru. Un om trebuie să trecă prin clipe grele ca să-şi dea seama că Dumnezeu nu există, că nu există nimeni acre să-ţi răspundă, nimeni acre să-ţi aline suferinţa şi durerea. Eu nu-mi voi mai pierde timp preţios din viaţa mea rugându-mă în gol, la nimic, eu sunt stăpânul vieţii mele, eu nu mă pot ruga unui dumnezeu care, cică ne-a dat voinţă liberă , dar tot vem doar două opţiuni: ori suntem buni şi mergem în rai, ori suntem răi şi suferim consecinţele şi mergem în iad, deci, te rog să nu-mi spui că tu eşti atât de ignorant să îţi trăieşti viaţa, SINGURA viaţă pentru un dumnezeu care nu există şi care se joacă cu noi , cu alegerile şi cu vieţile noastre. Pentru ce? Doar ca el să se distreze? să mai treacă timpul? I say, fuck this shit. Eu nnu mă voi ruga unui dumneze narcisist şi însetat de laudă, mărire şi slavă. De ce? pentru că ‘El’ are un simţ bolnav al umorului şi ne dă suferinţă în singura viaţă pe care o am şi pe care vreau s-o trăiesc aşa cum vreau eu? NU. Deci, toate astea fiind 0bullshit–––rezultă––-DUMNEZEU NU EXISTĂ.

  19. gallaxycreator Says:

    Mda, unele părţi, din precedentul comentariu pot părea că formează un paradox, însă dacă într-adevăr ai potenţial intelectual, vei şti ideea de bază.

  20. OK eu va inteleg dar asta o sa sune foarte urat ( urat in sensul ca va parea ca incerc sa va conving) :
    NU trebuie sa iti dedici intreaga viata lui Dumnezeu sau sa te rogi in fiecare zi neincetat [pentru asta sunt calugarii si preotii(pe care tu ii dispretuiesti asa de mult)] … trebuie doar sa crezi si sa constientizezi ca el exista .
    DA poate sa joaca cu noi
    DA poate ne chinuieste
    DA poate aveti dreptate
    DAr nu trebuie neaparat sa stai in coate si in genunchi in fata unei cruci … am spus cred ca in primul post ca nu am mers la biserica decat de 5 ori anul trecut iar anul asta o data deci intr-un an si 2 luni am mers la Biserica de atatea ori incat la pot numara pe degetele unei maini … religia nu obliga pe mineni sa merga la Biserica si sa se roage dar te invata sa crezi in Dumnezeu .
    O vad pe strabunica (daca ai citit toate comm-urile ai sti ca are 104 ani😄 ) cata forta are si cum munceste ( ea locuieste la tara) este sanatoasa si adesea o intreb „Cum mai poti sa muncesti dupa ce ai trait mai mult de un secol?” si ea imi raspunde „Cred in ceva ce si acum il simt ca are grija de mine” . Ea a fost pe front in al II-lea razboi mondial si ingrijea ranitii , pe cand strabunicul care a murit de vreo 8 ani [(acum ar fi avut cca. 110 ani)Dumnezeu sa il ierte] a fost veteran de razboi , si si-a pierdut ambele razboaie in Rusia in urma faptului ca a calcat pe o mina 8X … aveam cam 14 ani cand a murit si pe „patul de moarte” ( patul de moarte in ghilimele ca a mai trait cam 2 zile de atunci dar nu a mai scos nici-un cuvant) mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodata ” Credeti in El , ca nici eu nu am crezut pana cand am avut cu adevarat nevoie … si atunci m-am rugat cu toata fiinta si inima mea la el sa ma tina in viata , sa imi pot lua ramas bun de la copiii , nepoti si stranepoti. Si iata-ma aici cu voi in ultimele zile de viata pe pamant….” (de aici isi incepe memorialele si povetele catre fiecare membru din familie) … Pare greu de crezut ca a mai avut puterea sa triasca cam cca 60 de ani fara picioare. Poate pare IREALA , INCREDIBILA , O MINCIUNA dar va asigur ca este adevarat ( altfel de ce mi-as pierde timpul sa o spun aici ?? ce castig eu daca va fac pe voi sa vredeti sau nu). Si de atunci am inceput sa ma rog la vreme de necaz cat si la vreme de fericire .

    Si ma intreb daca nu crezi in El esti mai fercit , mai sanatos , nu ai asa de multe dureri ? Poate ca da … dar mie imi place viata asa cum e si asa cum am fost invatat de mic totul este greu si nimic bun nu vine usor. „Tot ce nu te omoara te face mai puternic” (by Bitza) … deci… parerea voastra

    @ Dorule (gallaxycreator) incearca sa le citesti mai rar si atent poate o sa intelegi sau daca nu ti le pot rescrie mai pe inteles dar cele mai importante sunt schitele si unele explicatii … si poate ca este putin(mai mult) incalcit (nu esti tu singurul nu te speria care imi spune) deoarece si profesorii imi tot spun ca eu vad de la sfarsit spre inceput 8X -><- .🙂🙂🙂 … daca este atent si le citesti rar poate o sa intelegi mai bine😉 BAFTA IN CONTINUARE

    @Nykw_Raizen … nu imi vine sa cred ce mi-ai spus X( X( X( X( adica eu comentez si imi expun punctul de vedere intr-un super eseu urias iar tu imi spui sa demonstrez asta … este teribil adica am muncit asa de mult ( ni chiar mult) degeaba? … OF OF OF😦😦

    P.S. Sper ca m-am facut inteles cu motivul meu de a crede in Dumnezeu … voi aveti motivele voastre

    P.P.S. Dar vreau sa va mai intreb un singur lucru … voi de mici ati fost atei nu ati crezut niciodata in Dumnezeu ? … care ar fi motivul care va schimbat parerea ? Eu l-am spus pe al meu , si sincer vreau sa il aud si pe al vost , sa va pot intelege mai bine . Ca sa il citez pe Nagato [este un citat care imi place foarte mult(din Naruto)] " Nu ne putem intelege reciproc pana nu simtim cu totii aceiasi durere."

  21. gallaxycreator mi-a adus cel mai pertinent argument ca nu exista Dumnezeu dar daca ma gandesc foarte in profunzime , tot inteleg ca exista doar ca nu este bun cum se spune ci mai de graba crud( asta in opinia ta). Dar oricum foarte bun raspunsul😉

  22. Uite frate aici o intrebare care sa te astupe .

    L-ai vazut tu? Atunci de unde sti ca exista ?

  23. si cum imi schimb imaginea ca nu vreau sa fie ca al boului ala 8X ?

  24. Aline vad ca esti pornit tare pe faza „demonstreazami ca dumnezeu nu exista”

    Itzi dau cateva exemple :

    1. Dupa cum stim pe vremea lui Iisus …sau intamplat multe minuni , cum ar fi vindeca oameni care aveau lepra, paralizati, orbi surzi ..etc etc! facea din apa vin ..si multe altele!!

    In ziua de azi de ce nu se mai intampla nimic ??? De ce nu auzim de la popa ca i sa facut apa in vin ??? sau ca a vorbit cu Dumnezeu si ia zis sa mai scrie inca 5 porunci ca prea neam invatzat si facem numa prosti!!!

    Si aici raspunsul tau ar suna cam asa „pentru ca nu suntem la fel de credinciosi ”

    Omul nu a fost niciodata credincios ….lui ia fost frica …frica conduce omul nu credintza!!! Daca pe vremea lui Iisus venea un popa si itzi zicea sa te omori ca ajungi in rai u lui cutzitu si itzi luai viatza!!!

    Si atunci au fost razboaie chiar mai sangeroase ca cele din ziua de astazi, dar tot „se intamplau minuni” nu ?? e cam ciudat …

    De ce in ziua de azi razboaiele se duc pe taramul unde sa nascut Iisus ???

  25. Nu trebuie sa ti-o schimbi tu … lasa ca mi-o schimb eu … si uite un raspuns … nu folosi acelasi id ca si mine :):):) ( sau poate nu asta este raspunsul?)

    Si la cealalta intrebare (este o intrebare interesanta) … dar tu ti-ai vazut inteligenta ?

  26. Sall se vede ca am multi-personalitate (deidraaaa=Alin ; dar katakito nu stiu cine-i si nu stiu de ce are acelasi avatar ca si mine :-W )

    @Anonim cred ca tu ai si raspunsul la aceasta intrebare … cine a facut minunile in vremea aceea ? Si cine a scris cele 10 porunci ? O sa zici ca Moise (daca stiai asta) … dar nu este adevarat !!! Nu Moise le-a scris ci el le-a primit de la Dumnezeu ( pe nu stiu ce munte 8-| ) Si cat timp au fost minuni ? Aici te inseli … si din ceea ce imi spui tu rezulta ce Dumnezeu a existat doar acum 2010 iar acum a disparut din senin

    @Nykw_Raizen FUMATUL NU ESTE PACAT , SA BEI SI SA FI „ALCHOLIST” ESTE PACAT … si nu iti voi spune nimic de nicio oaie merinoasa , bihoreana sau pierduta si doar iti voi spune ca ii treaba lor ce fac … la cat merg eu la Biserica nu imi pasa😄 .

  27. gallaxycreator Says:

    Până acum vreo 5 ani mergeam destul de des la biserică, mă rugam temeinic şi în biserică şi acasă, mi-am propus să fiu o persoană bună la suflet: să dau, să cedez în cazul unor certuri – ei bine la şcoală am mai şi sărit la bătaie, şi mă băteam , nu glumă, dar în final, tot eu cedam pentru că mă gândeam: cel a,i înţelept cedează, yulobo, vezi, nu eşti singura care a fost luată la mişto de colegi, habar n-ai ce porecle aveam😀 -, să ajut, să fac tot felul de fapte bune etc. NU SPUN CĂ A FI O PERSOANĂ BUNĂ TREBUIE NEAPĂRAT SĂ CREZI ÎN DUMNEZEU, dar atunci chiar credeam şi orice faptă bună făceam, mă gândeam: uite sunt mai aproape de rai. Şi răspunsul/răsplata lui Jesus a fost ceva la ce nu mă aşteptam nici într-un milion de ani: NU am să detaliez natura acestui ‘cadou’, însă vă pot spune că ORICÂT m-aş ruga sau oricât efort aş depune ca să scap, adevărul este că dacă există o scăpare, aceasta nu este prin rugăciune şi pasivitate. A NU SE ÎNŢELEGE GREŞIT: DACĂ NU CRED CĂ DUMNEZEU EXISTĂ, EVIDENT CĂ NU CRED NICI CĂ LUCIFER EXISTĂ. Binele şi răul sunt concepte de categorisire a naturii personalităţii oamenilor.

  28. gallaxycreator Says:

    Aaa, da, încă ceva: Israel, poporul ales?? – wtf, man??? Dacă Iisus s-a sinchisit să vină pe Pământ, trev’buia să se asigure cumva că Israel îşi va merita titlul de popor ale, în schimb, uite, ei, evreii, încă îşi mai aşteaptă Mesia şi l-au renegat şi răstignit pe Jesus, şi Jesus zice: iartă-i căci nu ştiu ce fac.

  29. @gallaxycreator … din pacate nu am inteles care a fost cadoul ?

    Poi nu trebuia sa mergi in fiecare zi la Biserica si sa te rogi … doar sa crezi in El .

    Oricum ma bucru ca macar tu mi-ai raspuns la intrebare ” Ce va determinat sa nu mai credeti” THX MAN😉

  30. Rectific … Poi nu trebuia sa mergi neaparat in fiecare zi la Biserica si sa te rogi … doar sa crezi in El .

  31. Un User de pe Shinobi Says:

    Ce pot zice Val fiecare cu ale lui dar nu trebuie sa faceti si tu si Galalaxy Crator un subiect de blog din acest lucru. Nu credeti in Dumnezeu bine dar tineti-o pentru voi. Cum voi ati scris as putea sa fac si eu asa un blog si sa tot pun subiecte despre Cum cred eu in Dumnezeu!Si ma doresc sa iti zic chiar nu sunt de acord cu ce ziceti voi, nici nu am putut reusi sa citesc pana la capat cand am vazut ce ai scris! Eu cred ca Dumnezeu cu tarie pentru ca pe mine chiar mai ajutat! Dar de aici intru in viata mea personala asa ca nu am sa va mai povestetsc

    • Deci, Simona, să lăsăm ipocrizia la o parte încă odată te rog eu, tu îmi zici să o ţin părerea mea pentru mine, păi e la mine pe blog dragă şi e pentru mine desigur, însă ceea ce vrei tu e să închizi gura lumii, să nu-şi zică fiecare opinia că doar asta nu vă impune nimic vouă credincioşilor. De ce atunci vă simţiţi atât de deranjaţi câdn cineva pune sub semnul întrebării ceva în care mereu aţi crezut orbeşte fără să vă puneţi măcar unele întrebări logice?? De ce? Dacă sunteţi atât de sigur de credinţa şi dumnezeul vostru, credeţi mai departe, şi nu luaţi în seamă ceea ce am scris eu aici nu? De ce însă mie, şi celor ca mine, trebuie să ni se impună credinţa voastră? Obiceiurile voastre? Legile voastre? Oare nu suntem egali? oare nu merităm să alegem fiecare pentru noi ce şi cum să facem? De ce cât se face aşa cum vrea dumnezeul şi preoţii voştri e tot ok, iar când seface aşa cum vrem noi nu mai e ok? Cine vă dă dreptul şi puterea să alegeţi ceva pentru alte persoane? Aşa că te rog, dacă crezi, crezi mia departe şi nu te mai simţi atât de deranjată căci ceea ce vrei să faci, precum şi toţi ceilalţi care se opun, e să astupaţi gura celorlalţi ce vă zic chestii inconvenabile vouă personal şi credinţei voastre.

  32. Frate nu imi vine sa cred ce ai spus?? ai citit postul dar nu ai citit titlul? „Nu-ti place nu te uita” asa ca daca nu susti nici-o parte : a mea sau a celorlalti ( gallaxycreator ; Anonim ; KataKyto ; Nykw_Raizen ; Yulobo si cel mai important KyubiVal ) deci sunt in dificultate 6 vs 1 … da consider ca ma tin bine pe picioare😀 (noroc ca am gura mare si cum zice Doru „potential intelectual” si cel mai important dorinta de a va intelege)

  33. SCUZATI AMBIGUITATEA O SA REFAC POSTUL:

    Frate nu imi vine sa cred ce ai spus?? ai citit postul dar nu ai citit titlul? “Nu-ti place nu te uita” asa ca daca nu susti nici-o parte : a mea sau a celorlalti ( gallaxycreator ; Anonim ; KataKyto ; Nykw_Raizen ; Yulobo si cel mai important KyubiVal ) poti pleca oricand ca aici este un subiect „cult” si interesant!! Din ce am spus mai sus rezulta ca sunt in dificultate 6 vs 1 … da consider ca ma tin bine pe picioare😀 (noroc ca am gura mare si cum zice Doru “potential intelectual” si cel mai important dorinta de a va intelege)

  34. Nykw_Raizen Says:

    @Alin: „FUMATUL NU ESTE PACAT , SA BEI SI SA FI “ALCHOLIST” ESTE PACAT … ”
    Sa intrebi preotul, dar pe unul care stie meserie.
    Daca tu imi spui asta, este clar ca mai ai multe de invatat, eu ateu si stiu mai multe despre religie decat tine, imi pare rau dar m-ai convins, nu am sa-ti mai raspund la nimic, imi pierd timpul degeaba.😐
    Cat despre tine Gallaxy nu este bine ca te-ai „lepadat” din aceste motive, asa cum spune religia domnul te pune tot timpul la incercari, provocari, iar in sinea ta stii si tu ca inca mai crezi in religie sau ca pe viitor va reveni acesta credinta, din acest motiv spun ca nu este bine (no offense, dar asta este parerea mea)😐
    Si eu ca orice copil nascut intr-o tara crestina, am fost crescut si educat cu religia, insa in schimb, eu nu am avut niciun fel de experienta ce sa ma determine sa nu mai cred in asa ceva, pur si simplu cu trecerea timpului am inceput sa-mi pun tot felul de intrebari si sunt prea multe intrebari, mult prea multe, si imi place sa-mi controlez viata de unul singur, sa fiu independent si sa ma bazez numai pe mine. Deja religia asta a inceput sa-ti controleze viata in mare parte, nu ai voie aia, nu ai voie aia, ba posturile crestinesti, sa mergi la biserica, sa donezi bani pt biserica, sa faci tot felul de pomane si tot asa, toate astea si plus o sumedenie „ne” ocupa mare parte din viata, asta nu-mi place cel mai mult la religie.

  35. Kyubi pe mine nu ma deranjaza deloc acest post … chiar imi place imi place mai ales faptul ca am ocazia sa pot discuta cu altii despre unele probleme comune si imi place mai ales sa va ascult (citesc) parerile … nu toti credinciosii sunt la fel ca Un User de pe Shinobi (Simona) … din ce am zis eu nu cred ca reiese faptul ca impun ceva . Pentru ca daca as spune lucruri de genul „Credeti ca El exista” nu as fi cu nimic mai bun ca altii pokemoni [ denumirea lui gallaxycreator pentru…(nu-mi place deloc cuvantu’ ala )] care te atrag cu tot felu de brosuri inutile 8X!

    Dar te rog sa raspunzi la ultima mea dorinta de aici : „Ce va facut sa nu mai credeti in Dumnezeu” pentru ca sunt sigur ca nu inca de mic copil ai fost convins ca Dumnezeu nu exista … iar motivul pentru care vreau sa stiu este acela ca „Doar simtind cu totii aceiasi durere ne putem intelege reciproc” (by Nagato)

  36. Nykw_Raizen Says:

    Un User de pe Shinobi si Alin, este usor sa spui ca, crezi in dumnezeu, dar multa lume habar nu au in ce cred si ce insemna religia si invataturile acesteia, deci nu va mai dati asa mari credinciosi. Cica: „eu cred ca m-a ajutat”, si daca nu te mai ajuta mai credeai?
    Multi prefera sa se pretinda credinciosi ca cica nu au nimic de pierdut daca au acesta credinta. :))
    Dar acum nu vreau sa insinuez nimic, nu spun ca nu sunteti credinciosi sau nici nu incerc sa va conving de nimic, este doar parerea mea si atat.
    Numai bine si sa de-a dumnezeul vostru sa ajungeti in rai.🙂

  37. @ Nykw_Raizen eu am intrebat preotul din satul meu cand eram mic (si locuiam la tara) si mi-a spus ca nu este pacat … asa ca prietene nu ma lua drept prost deoarece este o diferenta intre nu a sti si a fi prost informat … atunci voi intreba vreun preot experimentat care sa ma poata lamuri cu adevarat … ms ca mai informat de asta cu adevarat ( repet am gresit pt ca am fost prost informat )

  38. Părerea mea: Fiecare cu dumnezeul lui/ei… şi nu puteţi afirma că nu credeţi în ceva, că nu vă cred!

  39. Nykw_Raizen Says:

    Alin, este exact ce ti-am spus eu la inceput ca religia este relativa si interpretabila si ca daca o sa intrebi mai multi preoti o sa ai raspunsuri diferite. Oare de ce? Nici ei nu stiu cum sa mai minta sau cum sa explice erorile, bugurile, nici ei nu mai stiu cum sa acopere lipsurile religiei.
    Si daca intr-adevar esti credincios, nu te axezi numai pe popa din sat, ci pe cat mai multi, cu cat mai multe intrebari si sa fii cat mai interesat, sa fii si tu cat mai corect informat si sa stii in ce crezi (si aici nu ma refer la persoana ta, ci vorbesc la modul general)

  40. Nykw_Raizen am spus eu ceva de genul „eu cred pentru ca m-a ajutat”?
    Eu cred ca am adus unele dovezi destul de clare care sa imi sustina parerea.

    P.S. Sa va ajute Dumnezeul nostru ( care este al tuturor defapt fie ca il accepti sau nu😛 ) sa mergeti in Rai si poate o sa ne vedem (dar eu nu cred ca o sa trec pe acolo😦🙂 )

  41. Damn, majoritatea lumii pariaza pe existenta prietenului imaginar, jumate’ din voi sunteti jidani? Ti-ai draq :)). Kyubi ti-am raspuns si la mine pe blog: http://everspike.wordpress.com – te rog sa citesti si sa iei legatura cu mine repede, pana ratatii credinciosi te fac sa zici ca te lepezi de Satan! A si cateva ganduri pentru mintile luminate de mai sus. Credeti in destin? Daca da, insemna ca nu exista rai si iad – de ce? Pai daca totul e scris, s-ar stii dinainte unde ajungi, si care ar mai rostul vietii… A si astia cu Dumnezeul nostru, al tuturor, puiule, imi traiesc eu viata cum vreau, fara sa-mi incalc propriile principii morale, da’ tu stai tata si te roaga pentru mine. Uite la judecata de apoi te las pe tine in fata mea la coada, cand vine Ilie cu poneii lui si ma loveste cu biciul, spank me Mr. Ilie, down, down, Si Ilie zice: I feel so cleansed! (faza de la final e de la Strutter)!

  42. Nykw_Raizen Says:

    Alin, acea intrebare nu era pt tine, ci Un User de pe Shinobi. El a afirmat asta, cu toate ca multi pretind asta.

  43. Nykw_Raizen si eu cred cu tarie ce si pe mine chiar m-a ajutat dar asta nu este un motiv sa strig in gura mare … si sunt multi ai dreptate dar din fericire nu majoritatea 8X .

    P.S. Asta s-ar putea discuta mult mai bine pe messenger (suna la toti)

  44. gallaxycreator Says:

    Nykw, da, sunt conştient că Dumnezeu te testează să vadă dacă şi cât crezi în el, însă, dacă acea încercare prin care te face să treci, chiar nu are nicio cale de ieşire posibilă, eu zic screw it, mai ales că chiar nu meritam nici pe departe aşa ceva, este ca şi cum l-ai băga pe un om în închisoare pe viaţă pentru că a trecut zebra pe roşu. În acele momente grele, ca orice credincios, îmi sărea gândul instinctiv la Dumnezeu şi îl rugam în gândul meu din răsputeri să mă ajute, însă nimic. dacă atunci când suferi nu te poţi baza pe ajutorul Domnului, atunci ce sens are să te mai rogi? Un test, o provocare, dacă este de la Dumnezeu şi vrea să ne întărim credinţa, atunci este obligatoriu să fie şi o cale de scăpare, ca să ţină minte cel ce a fost în suferinţă: uite că am suferit, m-am rugat temeinic şi Dumnezeu m-a ajutat, în acest fel îţi construieşti o credinţă solidă, în schimb dacă se întâmplă exact opusul, atunci Dumnezeu nu merită ca eu să îngenunchez şi să-l slăvesc. În fine, cred că m-a luat valul şi am dat mai multe informaţii personale decât aş fi vrut.

  45. Ok,eu nu am de gand sa „comentez” prea mult pe baza acestui fapt,am un singur lucru pe care vreau sa il scot in evidenta si anume : traiti viata liberi si credeti in ce vreti si in ceea ce vreti,dar fiecare individ are alta parere nu are sens sa ii dai altei persoane motive si ca pe urma incerci sa il faci sa creada in altceva in ceea ce vrei tu.Este democratie e lume libera intr-un oarecare masura,fiti voi insiva si va nu mai certati daca vrei sa crezi in veverite,Dumnezeu sau mai stiu eu ce crezi tu dar nu incerca sa ii convertesti si pe altii sau nu ii blama pentru ca nu au aceiasi credinta,cat despre domnul Alin de mai sus la textul sau cu vrajitoarele nu are nici cea mai mica idee ce spune,sfat: in lumea de azi si cum a ajuns ea cel mai bine sa nu ai nici o asteptare de la nimeni si nimic fi propiul idol,crezi in tine si in ce poti realiza tu prin puterile tale nu astepta nimic de la nimeni mai ales de la o zeitate>RESPECT!

    • Imi cer anticipat scuze pentru greselile gramaticale,abia m-am trezit din somn,nu sunt vreun soi de analfabet sau mai stiu eu ce va trece prin minte>HAIL!

  46. INTREBARE cati dintre voi stiu exact etimologia cuvintelor IAD,SATAN,PURGATORIU,RAI? astept raspunsuri!

  47. @Arhiman eu speram ca nu mai are rost sa comentez … este foarte tarziu si acum chiar trebuie iar sa ma justific . O sa o fac pe scurt :

    1 Oricat mi-ar placea sa mi se spuna „domn” ar fi bine sa nu o mai faceti ca nu are rost (pt ca sunteti sarcastici si nu am mai mult de 16 ani asa ca STOP)
    2 Cine zice ca nu eu imi conduc viata ? Ti se pare ca sunt influentat cumva de moarte 8X ? DELOC nu mie frica de ea deoarece am inteles ca oricum voi muri fie acum fie peste 2 ani. SI NU CRED CA AM BLAMAT SAU SUPARAT PE MINENI (si daca am facut-o miam cerut scuze anticipate) asa ca nu cred ca are rost sa mai discutam despre asta .
    3 Nu am dat motive ca sa va induc in eroare ci pentru ca am fost provocat ( mi sa cerut) de ceilalti , nu dau nume Kyubi si gallaxycreator😀 … asa ca nu arunca cu critici aiurea .
    4 La ce te referi cu timologia cuvintelor [etimologie= origine(by DEX)] de unde provin sau ce anume?

  48. 4La ce te referi cu etimologia cuvintelor [etimologie= origine(by DEX)] de unde provin sau ce anume? *

    P.S. Scuzati multi-post-ul

  49. gallaxycreator Says:

    Ahriman, ştiu numai despre purgatoriu şi anume, în afara Ierusalimului, cică era un fel de ‘cuptor’ în care se băgau spre ‘purificare’ delicvenţii şi criminalii, dar şi animalele moarte . Deci iată de ce s-a impus această lege: dacă nu vrei să arzi în purgatoriu (pe care unii îl convundă cu Iadul însuşi, îmi dau seama şi de ce, mare diferenţă nu e), trebuie să nu faci fapte rele. Elementul generator al acestei asocieri între adevăratul sens al acestui cuvânt şi sensul asociat cu chinurile eterne menţionate în scripturi: frica. Scuze dacă există unele ambiguităţi, acum m-am trezit.😀

  50. Lasand pe Dumnezu putin . O intrebare foarte desteapta pusa de un profesor studentilor lui . Dar raspunsul este unul foarte bun si neasteptat🙂 Lectura placuta

    Urmatoarea intrebare ar fi fost pusa la un examen de fizica la Universitatea Liverpool. Raspunsul dat de unul dintre studenti a fost atat de „profund” incat profesorul l-a impartasit colegilor sai, iar astfel am ajuns sa avem placerea de a-l cunoaste. Intrebare suplimentara:

    Este iadul exoterm (emite caldura) sau endoterm (absoarbe caldura)?

    Pentru a-si demonstra opinia, cei mai multi studenti au folosit legea lui Boyle, care spune ca un gaz se raceste atunci cand se extinde si se incalzeste atunci cand este comprimat, sau ceva similar. Insa unul dintre studenti a scris urmatoarele: In primul rand, trebuie sa cunoastem cum se schimba masa iadului in timp.

    Asadar, trebuie sa cunoastem rata cu care sufletele ce intra in iad comparativ cu rata celor care pleaca din iad. Cred ca putem sa presupunem cu destul de multa siguranta ca, odata ce un suflet ajunge in iad, nu mai iese niciodata. Prin urmare, nici un suflet nu iese din iad.

    In ceea ce priveste rata celor care intra, sa ne uitam la diferitele religii care exista astazi in lume. Cele mai multe dintre aceste religii spun ca, daca nu esti un membru al lor, vei ajunge in iad. Dat fiind ca exista mai mult de o singura asemenea religie si cum oamenii nu sunt membri a mai multor religii simultan, putem sa facem estimarea ca toate sufletele merg in iad.

    Date fiind ratele nasterilor si deceselor, putem sa spunem ca numarul sufletelor din iad creste exponential. Acum trebuie sa ne uitam la volumul iadului. Din cauza ca legea lui Boyle spune ca, pentru ca temperatura in iad sa ramana constanta, volumul iadului trebuie sa creasca proportional cu numarul sufletelor care intra.

    Acest lucru arata ca sunt doua posibilitati:

    1. Daca iadul se extinde cu o rata mai mica decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea in iad vor creste atat de mult incat pana la urma se va declansa tot iadul pe pamant.

    2. Daca iadul se extinde cu o rata mai mare decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea vor scadea pana cand o sa inghete iadul.

    Asadar, care din ele este? Daca acceptam postulatul pe care mi l-a dat Sandra in primul an de facultate, „o sa inghete iadul inainte sa ma culc cu tine” si tinand cont de faptul ca m-am culcat cu ea azi-noapte, atunci ipoteza a doua trebuie sa fie cea corecta. Prin urmare, sunt sigur ca iadul este endoterm si ca a inghetat deja.

    Corolarul acestei teorii este ca, din moment ce iadul a inghetat, rezulta ca mai accepta nici un suflet si a disparut. ramanand numai Raiul, ceea ce, prin urmare, dovedeste existenta unei fiinte divine – ceea ce explica de ce, noaptea trecuta, Sandra striga „Dumnezeule!”.

    Acest student e singurul care a luat 10 !

    • Sincer , ai spus ceva foarte interesant privind iadul dar ai comis o gresala : toate religile spun ca daca nu faci parte din religa respectiva vei merge in iad . Dar nimeni nu stie sigur care este religia „corecta si adevarata” ( sunt 3 religii acceptate de nu stiu eu ce comitet patriarhal : ortodoxa ; catolica si penticostala )
      Acum trebuie sa iti spun sincer ca nu ma intereseza cu cn faci tu consultatii particulare la seral .😉

  51. @Ahriman , deja gallaxycreator a spus sensul purgatoriului iar acum eu il voi spune pe cel a lui Satan ( nu sunt sigur daca este bine)

    Din cate stiu eu Satana joacă diferite roluri în Tanah, Apocrypta şi Noul Testament. În Tanah, Satana este un înger pe care Dumnezeu îl foloseşte pentru a testa omul în diferite situaţii, de obicei legate de nivelul său de credinţă.Dumnezeu nu poate folosi puterea întunericului ,pentru a testa oamenii.În 1 Ioan 3:8 , se spune „…că diavolul păcatuieşte de la început.”Biblia îl revelează pe Satana ca duşman al Lui Dumnezeu şi al omului.Şi tot in acest verset este scris „Fiul Lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrarile diavolului.” în textele Apocripte şi în Noul Testament, Satana este un demon rebel, dusmanul lui Dumnezeu şi al omenirii, şi întruchiparea răului. Satana mai este cunoscut şi ca diavolul, „Prinţul întunericului”,,” Belzebut, Belial, Lucifer, şi Mefistofel care trăieşte în iad sau infern.

    În Talmud şi în unele lucrări cabalice, Satana este uneori denumit Samael. În domeniile angelologiei şi demonologiei, aceasta denumire se referă uneori la îngeri şi demoni diferiţi, şi nu există consens asupra răutăţii tuturor acestor entităţi.

    În islam, Iblis , este diavolul principal. Este denumit de obicei Coran Shaitan. Perspectiva islamică asupra lui Satana are atât puncte comune, cât şi diferenţe cu cele creştină şi iudaică.

    În Biblie, Satana reprezintă un înger căzut care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu – cel care a vorbit prin intermediul şarpelui şi a tentat-o pe Eva să nu asculte porunca lui Dumnezeu. Este de asemenea identificat ca acuzatorul lui Iov, ispititorul din Evanghelii şi balaurul din Apocalipsă. Poartă numele de „conducătorul demonilor” (Matei 12:24). Apocalipsa după Ioan descrie cum Satana este aruncat din rai spre pământ cu „multă mânie” şi războindu-se cu adepţii lui Iisus, până ce este distrus complet în „lacul de foc” (Apoc. 12:7-17; 20:10)

    P.S Scuze pt greselile de ortografie si ambiguitate dar acum vin de la bar si … sunt obosit ca am facut multe .

  52. gallaxycreator Says:

    Dorin, mi-a plăcut la nebunie comentul tău😀. Dacă ar fi atât de simplu să facem astfel de asocieri în mod uzual, ar fi perfect, însă scenariul de la punctul 1. implică premisa că iadul se află sub scoarţa terestră, în interiorul magmei, ceea ce este una dintre confuziile clasice legate de religie. DACĂ ar exista iad, cu siguranţă nu ar fi sub scorţa terestră, ci ar fi, aşa cum ar fi logic să fie, o altă dimensiune, CARE, pe lângă dimensiunea raiului, AR FI ŞI EA FORMATĂ DIN MATERIE (Domnule Alin, orice există în acest univers, sau în orice alt univers, da sunt mai multe universe ce există în acelaşi plan spaţiu-timp, cât şi în orice dimensiune paralelă acesteia). Revenind la com-ul lui Dorin, mi-au plăcut îmbinările de ştiinţe: fizică, religie şi antropologie, dar mai ales partea cu acel pariu😉. Parcă pot dormi mai liniştit ştiind că, DACĂ există, este îngheţat şi nu mai putem merge în el. Huraaaay! Mergem toţi în rai la îngeriţe să le corupem:D

  53. gallaxycreator nu te grabi sa sari pe ingerite … stai la coada ca mergem pe rand ca de 6000 de ani (cred asta am inteles din ce mi-a zis Kyubi) o sa fie plin de ingerite🙂 … Glumeam te las pe tine primul ca majoritatea sunt expirate de 5000 de ani iar celelalte sunt urate care daca nu au avut nimic mai bun de lucru pe Pamant si si-au luat-o in cap cu religia si credinta .
    Si nu fi asa de fericit ca poate nu o sa mai „arzi in focurile Iadului” ci „o sa ingheti pe iceberg-ul Gerului” 8( 8X 8D😀

    P.S da-mi voie sa iti continui acel apropo la adresa mea😀 : „(Domnule Alin, orice există în acest univers, sau în orice alt univers ESTE FACUT DIN MATERIE, da sunt mai multe universe ce există în acelaşi plan spaţiu-timp, cât şi în orice dimensiune paralelă acesteia)” cred ca asta vroiai sa imi spui😀

    Ma bucur ca imi susti teoria cu cele 3 dimensiuni paralele iar in urmatorul comm o sa imi sustin cu inca o ipoteza foarte buna care sper ca te va lamuri … acel comm il voi lasa dimineata pt ca acum sunt cam 8-} … sau poate o sa imi fac timp😉

  54. Dorin mai am inca o intrebare care ma tot roade de and am citit comm-ul tau (fara suparare) : Domnisoara Sandra arata bine ?😀 … nu de alta dar … sper sa nu stati voi la poarta lui ( asteptand trenuletul spre Rai) si sa il dezgetati … ca apoi ne vedem acolo si fiti atenti ca eu o sa fiu cel mai mare >:) al vostru ( si al altora) … MUUUUUAHAHAHAHA >:) : Follow me to HELL, and you will see the true face of DEVIL ! MUUUUUAHAHAHAHA !!!!

  55. Da pe dumneata domnisoara Yulobo cine te-a intrebat ce parere ai despre comm-urile mele … asta ca sa sti si tu a fost doar o gluma , LOL , oricum nu stiu la ce imi pierd vremea cu de astia ca tine cand eu am lucruri mai bune de facut , parerea cui mar interesa cu adevarat ar fi cea a lui Kyubi si a lui gallaxycreator care sunt persoane cu potential intelectual cu ca altii NOOBI ( ma refer doar la tine , restul au comentat ceva interesant si util iar tu tot felul de bazaconi despre psihologia inversa🙂 … si mai vorbesti de NOOBI🙂🙂 )

  56. Acum imi voi sustine inca o teorie legata de faptul ca Dumnezeu nu se identifca cu materia .

    Din cate stiu (poate gresesc aici la prima parte dar te asigur ca partea II nu o sa se lege de asta si o sa fie clar) o parte o oricarui lucru din materie este PLSMA , care cea mai evidentiata este in sange .

    Stiti care este cea mai rara materie pe Pamant ? nimeni nu stie sigur daca este reala sau ireala este ECTOPLASMA , si este tot o materie . Dar dupa cum am stabilit mai sus sunt 3 dimensiuni (principale , pe care omul le concepe) paralele : Rai , Iad , Pamant . Din cate stim ectoplasma este doar o ramasita a unor spirite ( sau fiinte) din celelalte 2 dimensiuni (Rai ; Iad) care raman aici in urma trecerii acelor fiinte din dimensiunea lor in a noastra , este asemenea sangelui ( sau transpiratiei mai bine zis) pe care si noi il varsam ( in dimensiunea noastra pentru ca nu potem trece in alta) .
    Si din studiul paranormalului si al altor stiine care sa ocupa cu asta se stie foarte clar ca ECTOPLASMA se poate combina cu PLSMA umana astfel se explica si faptul sa demonii poseda oameni . Ceea ce se stia mai putin este ca nu doar demonii ci si ingerii ( faptul ca este mai putin cunoscuta aceasta intamplare este ca ingerii nu cauzeaza asa de mult rau , poate chiar deloc) . Ideea acesteia este ca plasma simpla nu poate percepe sau localiza ectoplasma pentru a o poseda , deci in acest caz spiritele ( singurele posesoare de ectoplasma) sunt mai presus de om si practic nu se identifica in mod automat ci ele intra in noi si ne poseda in mod deliberat cu propria lor vointa . Dupa cum ati vazut poate chiar si la desenele animate ( acolo se vede cel mai bine si mai simplu) ele pot trece prin noi fara ca noi sa le vedem si de aceea nu se identifica cu noi . Ele sunt doar un obiect strain lumii noastre si nu fac parte din ea. Iar dupa cum stim in ambele dimensiuni paralele lumii noastre fiecare fiinta este formata din ectoplasma (fie ea Dumnezeu , fie ea Satan) . Iata si explicatia faptului ca El este material ( cum spui tu) dar nu se identifica cu materia . Iar faptul aceste este clar , dar mult mai clar este faptul ca Ei ( Satan si Dumnezeu) nu trec in alte dimensiuni ceea ce este si mai simplu de inteles ca nu se identifica cu materia noastra deoarece spiritele care trec in dimensiunea Pamant (asa cum imi place sa o numesc) chiar daca nu sunt la fel cu materia noastra ori pierd ectoplasma (care ramane aici) ori trec prin vreun corp ceea ce ii face sa se amestece . dar daca El/Ei nu trec nu pot nici macar sa se amestece sau sa lase in urma componente ale materiei . CRED CA A FOST CLAR SI PE INTELES

    P.S. Cand ma voi specializa in sitiintele paranormale si in voo-doo va voi lamuri mai bine … sau nu stiu mergeti va vreun vraci sa va cheme stra-stra-stra-strabunica inapoi si sa va lamureasca ea (fara suparare) … a fost doar o gluma , asa ca Yulobo sa nu vi sa imi zici ca nu se poate vorbii cu mortii (sunt convins de asta) , defapt se poate prin vise sau prin faptul ca te poseda , dar nu cu ajutorul vrajitoarelor ( norocoasele din ziua de azi nu le mai arde nimeni pe rug)

    P.P.S Scuzati greselile de ortografie si scriere sar sunt posedat si incerc sa ma zbat asa ca nu pot scrie foarte bine.

  57. gallaxycreator Says:

    Aline, cu imaginaţia asta a ta bogată (şi a mea e aşa, de fapt😀, ce modest sunt) ai putea scrie o carte sau un scenariu SF. Uite, îţi dau şi un link: http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=ECTOPLASM%C4%82. Dacă tu crezi că ectoplasma, dacă există, are proprietăţi magice sau spirituale, înseamnă că crezi şi în spiriduşi, nu? dar în Moş Crăciun? Iepuraşul de paşti?? Nu??? Nimic??

  58. :)):)):)):)):)):)):)) In Moş Nicolae … ectoplasma nu a fost inventia mea … deoarece nu sunt eu vreun savant asa ca a trebuit sa ma informez . In mare parte am inteles ca exista si am inteles proprietatile 8D … dar te asigur ca nu a fost copy/paste .

    Si daca imi aduc bine aminte de acum 2 ani , chiar am inceput sa scriu o carte dar din pacate am sfarsit prin a imi defecta calculatorul si a trebuit dus la garantie si nu am putut salva nimic 😦😦😦😦😦 … aveam cam 130 de pagini😦😦😦😦 … mai aveam 2 capitole care trebuiau sa ajunga la 70 de pagini , deci in total cartea avea 200 pg 8D 8D 8D … chiar cand am ajuns la punctul culminant😦 [(chestile astea nu se uita niciodata) poate imi voi face timp sa o recscriu] .

    P.S : Din cate vad link-ul ala nu are nici o legatura cu vreun scenariu SF ci doar cu DEX-ul 8D 8D 8D 8D.
    Dar daca sti undeva unde pot face asa ceva este bine venit , doar trebuie sa imi exercit undeva potentialul intelectual si imadinatia mea EXTRA🙂

  59. Alin ai 16 ani din câte am înteles eu şi pe deasupra mai şi spui că vi din bar,nu este un lucru mândru ceea ce faci tu la vârsta ta,dar in fine viaţa ta nu mă bag poate doar vrei atenţie si tu,iar despre toate tampeniile pe care tot insistaţi eu unul nu va inţeleg cel puţin faza cu iadul cum este el daca emite caldura,mai mult decât penibila,visaţi şcenarii SF si cărti,si aberati în continu,în legătura cu ce ai spus despre Satan numele de bază ai o oarecare idee dar citeste înainte sa dai copy şi paste unui text.În concluzie nu am răbdare să vă tot dau explicaţii fără rost pe care nu aveţi cum să le percepeţi.Şi înca ceva faza că Dumnezeu nu se identifică cu materia,măi baieţaş lasă TV ul în pace ca îti fură mintea puţină care a mai rămas în tine de tot.

  60. Insinuezi ca sunt prost ? Si in plus nu am dat copy/paste . Si daca esti asa de bine informat de ce nu imi explici tu cum este cu Satan ? Si deja am zis si a spus-o si gallaxycreator ( defapt el a afirmat ce am zis eu) Iadul la fel ca si Raiul sunt dimensiuni paralele si nu se afla sub scoarta terestra . Poate ca acea parte cu ectoplasma nu a fost foarte clara sau logica dar citeste toate celelalte commuri si vei vedea acolo ideea de baza a acestui „subiect” ( Dumnezeu nu se identifica cu materia). Cine viseaza ??? Si ce viseaza?? astea erau doar niste glume sa ne destindem putin , cine crezi ca va lua in seama niste scenarii propuse de niste copiii de 16 ani (eu) si de … (chiar nu stiu cine cati ani are) … fi serios omule de ce trebuie mereu sa fi asa de incordat ?? relaxeazate viata este scurta si trece. Distreaza-te \:D/ . Si nu am visat nimic in legatura cu acea carte (care a sfarsit tragic).
    Si ce ma suparat sau ma deranjat la ceea ce mi-ai spus tu in legatura cu barul este : „nu este un lucru mândru ceea ce faci tu la vârsta ta” … nu voi spune ce fac cu adevarat in bar ( pare greu de crezut) pana nu imi dai raspunsul tau . „poate doar vrei atenţie si tu” poate ca da , dar in ce mod crezi tu ca vreau atentie „faima” ( mult prea mult spus faima) si bani ? … TE ROG SA IMI EXPUI PAREREA TA DESPRE CE CREZI CA FAC EU IN BAR.

  61. Cred ca nici unul din cei care au postat aici [inclusiv si mai ales eu] nu este capabil sa faca vreo afirmatie pertinenta in legatura cu acest subiect. Pana acum n/au fost decat fabulatii, fantezii, dar nimeni nu poate afirma ca STIE ci doar ca PRESUPUNE, si nu presupune ca ar avea vreo parere ci ca asa ii trasneste lui in tartacuta. Si de aceea sunt de acord oarecum cu Ahriman.
    Totusi astfel de probleme nu ar trebui sa ne preocupe creierasele noastre plapande cand probleme cazuale, simple, avem de infruntat in fiecare zi si nu stim cum. Mai bine te gandesti, in drum spre magazin, la cum a fost facuta painea ce intentionezi sa o cumperi nu la cum a fost creata lumea. Asa poate vei aprecia munca Creatorilor de paine care va dau Viata prin paine, caci altfel ati muri de foame.

    Cel care afirma ca nu crede e un prost si un incapatanat caci refuza sa creada, iar cel ce crede e un prost si un naiv caci crede. Deci haideti sa inchinam intru prostia noastra.
    Hai noroc si la mai multe!

  62. gallaxycreator Says:

    Stranger, eu, personal, am trecut de mult peste misterul facerii pâinii sau a altor lucruri cazuale. Eu vreau să ştiu în ce lume trăiesc, şi ca să ştiu asta, trebuie să ştiu şi de unde venim sau cum s-a format lumea. Eu nu sunt genul de om care se mulţumeşte cu puţin. A nu se înţelege greşit, eu nu am de gând să aduc ca argumente nu-ştiu-ce teorii, teoreme, experimente ca să şustific de ce cred sau nu cred ceva. Eu pur şi simplu mă uit la starea lumii de azi şi observ fluxul lucrurilor şi trag o concluzie. Eu nu apelez la imaginaţie şi fantasme ca să explic ceea ce nu înţeleg. Însă sunt, de acord cu tine, este în arhitectura omului să creadă în ceva care să-l motiveze şi să-l ajute să îşi trăiască singura viaţă, să îşi găsească o soţie/soţ (în cazul femeilor) şi să procreeze şi să-şi întreţină familia. Însă, cei slabi de minte, atribuie ceea ce nu înţeleg, unei divinităţi, cei care sunt suficient de inteligenţi şi cărora li s-a oferit şansa să îşi pună întrebări, privesc situaţia lumii şi a religiei per ansamblu şi ajung la concluzia că Dumnezeu şi toate celelalte divinităţi sunt nimic altceva decât rodul imaginaţiei umane.

  63. Alin mă opresc aici,nu mai am nimic de zis in legatura cu tine sau la adresa ta,galaxy creator nu sti si nu vei sti niciodata mai mult decat acum,ca orice om de pe lumea asta de altfel,iar stranger sunt de acord cu tine în unele privinte,şi că să închei s-a deviat foarte mult de la subiect şi de la ce a scris pe acest blog kyubival,mă opresc de la alte comentarii fără rost.

  64. Per ansamblu sunt de acord cu toti , adica sa incheiem subiectul , Stranger ai dreptate noi ar trebui sa ne gandim la lucruri cazuale , si ca un exeplu azi m-am gandit cum sa incheiem subiectul , nici cum nu o puteam face mai bine ca tine . FELICITARI .

    P.S. Pentru nu a ramane cu o imagine personala proasta ( in urma lucrurilor pe care Ahriman le-a insinuat ) trebuie sa spun ce fac eu la bar :D… WOW ( desi am zis ca nu voi spune pana ca nu imi raspunde Ahriman , dar vad ca el refuza) , iar raspunsul este : JOC SAH , pare aiurea dar … sunt destul de bun si joc cu colegii ( care stiu cat de cat) … mai sunt si de aia tari care vor neaparat o miza si eu joc pe mize mari ( de la 5 LEI in sus😛 ). Mai este cand castig mai este cand pierd😐 Dar in orice caz nu beau [alchool in cantitati exagerate (cel mult un pahar de ceva)] , acum ca este iarna beau foarte multa ciocolata calda😛 , si cu siguranta NU FUMEZ .

    P.P.S. Kyubi FELICITARI FRATE acesta este cel mai BUN subiect de discutie si cred ca este mai comentat decat toate celelalte la un loc 8D 8D 8D 8D. BAFTA IN CONTINUARE .

    Si daca toti ceilalti sunt de acord eu zic sa punem capat acestei dispute despre ceva ce mai mult sau mai putin putem explica clar si pertinent , fiecare cu parerile sale , ma bucur mai aless de faptul ca am stat de vorba cu voi , care sunteti cu totii niste persoane deosebite , cu potential intelectual , rabdatori , calmi si intelegatori la parerile altora . Cu exceptia unei persoane antipatice (mie) , dar nu dau nume deoarece am decis sa incheiem😉 .

    BAFTA LA TOTI , SPER SA NE MAI AUZIM CU BINE .

  65. Kyubival, si eu am fost si inca sunt destul de ateu, sau mai degraba agnostic, dar cred ca gresesti prin abordarea ta anti-Dumnezeu. Nu Dumnezeu e problema aici, ci religia, sau mai bine zis manifestarile religioase.

    Ca exista, ca nu exista, Dumnezeu e un lucru bun din absolut toate punctele de vedere. Daca tu crezi intr-o fiinta superioara, fie ea Dumnezeu, Buddha, Allah, Zeus sau orice alta deitate, iti e mai usor sa faci fata problemelor. Plus ca Dumnezeu se presupune a fi o fiinta milostiva. Rahaturile alea cu mersul in Iad sunt aberatii folosite de preoti pentru a manipula populatia, prin frica.

    Sincer sa fiu, si eu am fost destul de manios pe Dumnezeu dar mi-a trecut. Problema mea e cu preotii aia nemernici care conduc masini de lux si isi baga nasul pe unde nu le fierbe oala (in politica de exemplu, in economie, si tot asa). Foarte multi nu sunt altceva decat niste profitori, perversi uneori, si care sunt departe de imaginea de om al lui Dumnezeu.
    Problema mea e ca toti acei credinciosi spalati de creier se comporta ca niste oi si se lasa prostiti si manipulati de toti smecherii.
    Problema mea e ca religia e o afacere.

    Dumnezeu e pana la urma o fiinta milostiva, care si-a trimis fiul la moarte, sa se sacrifice pentru pacatele oamenilor. Aspectele acelea in care este prezentat ca un fel de zeitate barbara manioasa, ce omoara pacatosi si cere sacrificii sunt deplasate si tin de mentalitatea oamenilor de atunci, de cultura de atunci, de mitologiile de atunci.

    In mare ideea ar fi ca, in principiu, sunt de acord cu tine, doar ca in opinia mea ai gresit abordarea prin faptul ca te-ai axat destul de mult pe conceptul de Dumnezeu. Daca nu si-ar baga coada oamenii si nu ar folosi religia in scopuri gresite, Dumnezeu ar fi chiar o chestie misto, religia ar fi o chestie misto. Pana la urma, o.. doctrina care „instiga” la iubirea aproapelui nu are cum sa fie ceva rau. Tot ce e rau in religie a fost cauzat de oameni.

  66. Nu am prea avut timp să citesc toate comentariile, pe unele le-am citit pe sărite dar în mare nu mi-a plăcut ce am vazut…
    Alin, îmi pare bine că discuţi, şi-ţi expui părerea, însă CINE EŞTI? În sens, ne cunoaştem bine cumva de undeva? La orice răspun mă pomeneşti, îmi tot zici frate, şi vorbeşti despre mine de parcă ne-am cunoaşte de o viaţă, deci, sunt eu cel care nu a reţinut ceva, sau eşti tu cel care vorbeşte despre mine cu atâta confidenţă fără să mă cunoască măcar?
    Referitor la unele discuţii ce au început Alin şi au contiuat alţii, aţi luat-o cu totul prin arătură, aici nu am vrut să se discute despre căldura iadului, despre ectoplasmă şi mai ştiu eu ce filozofii şi aberaţii… dar asta e.
    Felicitări nu-mi faceţi că nu e nevoie, am scris ce am avut în gând şi cine a dorit a comentat. Nu am făcut-o cu scopul de a avea comentarii, nu mă interesează asta.

    Şi în fine să-i răspund şi lui Cedik, mai amănunţit.

    Cred că titlul acestui post te-a indus un pic în eroare. Ceea ce am scris eu aici, e doar o parte, una introductivă aşa să-i zic, a gândului meu. „Dumnezeu(care nu e)” e ceva ce zic des, în formă de protest împotriva religiei şi a sistemului creat de ea. Am vrut să explic în modul meu, cum s-a ajuns la credinţa în dumnezeu, motivele istorice, sociale, morale etc şi tot ce a urmat după. Sunt doar o serie de presupuneri, bazate pe ceea ce ştiu, ce am citit, ce am văzut care nicidecum nu sunt adevărul absolut. În cele din urmă, adevărul despre tot ce s-a întâmplat în trecut îl vor şti doar cei implicaţi direct în acele evenimente, şi care sunt demult morţi. Noi ştim doar ceea ce au lăsat ei în urmă, aşa cum AU VRUT să povestească acele evenimente. Dumnezeu, credinţa în el şi religia sa, sunt motivul principal pentru care există un sistem social/politic/economic mondial numit Biserică. Dacă ar dispărea necesitatea să crezi în aşa ceva, dacă ţi-ai da seama cu mintea ta, că totul e în mare parte o poveste cu scopuri precise ce am menţionat în postul de mai sus, Biserica în automat ar pierde orice putere şi influenţă, fiindcă o Biserică fără credincioşi, e ca şi un Rege fără supuşi… nu mai are nicio valoare, şi niciun motiv pentru a-şi continua existenţa.

    Eu mereu am zis asta, Dumnezeu, chiar şi dacă există, nu ar fi nimic din ceea ce explică Biblia, sau oricare altă carte religioasă. Însă nu cred că lumea e capabilă să asocieze cuvântul „dumnezeu” înafara contextului religiei lor personale. Atâta cât crezi în Dumnezeul religiei tale, asta, într-un mod sau altul impune şi supunerea faţă de biserică, şi a tuturor celor ce sunt stăpâni acolo.

  67. Kyubi scuze daca te-am deranjat cu cuvantul „frate” dar nu ti-lam alocat doar tie ci si altora , este doar o forma de exprimare urbana care se foloseste in zona in care locuiesc eu (ca si : man , yo , omule , etc) , nu o lua personal .

    P.S. Scuze daca te-am deranjat cu acel cuvant

  68. Aceste discutii nu se vor sfarsi niciodata. Nu vreau sa aleg intre „Dumnezeu exista, este atotputernic, atotvazator .. etc.” si „dumnezeu nu exista”. Uneori am indoielile mele, dar poate ar trebui sa punem problema si altfel: nu conteaxa daca acesta exista sau nu – aceasta credinta „orbeasca ne ofera sprijin ( uneori mi am zis „Doamne, ajuta-ma!, ma am gandit alteori ca nu exista , „adica cine l-a vazut ?” ) precum uneori credem in noroc, destin, soarta, vise etc. Cred ca fiecare ar trebui sa gasim uneori ceva/cineva in care sa gasim sprijin si confort atunci cand ne este greu. Este mai usor sa realizezi ceva care ajuta la indeplinirea unui scop decat sa o faci pur si simplu . Un exemplu: sunt motivata sa imi gasesc o slujba de vara – desi prefer sa lenevesc – pentru ca doresc sa imi cumpar ceva anume…. Am citit comentariile pa sarite si chiar ati luat -o pe aratura uneori – „căldura iadului, despre ectoplasmă şi mai ştiu eu ce filozofii şi aberaţii…” – ar trebui sa traim pur si simplu , fiecare cu credinta lui, dar sa incercam sa respectam cat de cat ce este mai bun din fiecare credinta.
    Adica , daca Kyubival nu crede in D-zeu nu e nimic rau in asta pt mine si pt nimeni altcineva, nu crede , nu respecta regulile Lui, dar aar fi bine pt el si pt alti sa si creeze propriile reguli bune sper.
    Discutiile astea controversate m – au lasat rece, foarte obositor -fiecare ar trebui sa creada in ce/cine vrea (stiinta, D-zeu , Satan zei , etc.) dar fiecare ar trebui sa incerce sa ajute lumea sata prin a fi un pic mai buni (buni in felul in care intelege fiecare) – asta e mentalitatea mea de copil de 15 ani.

    • Sper ca nu te-ai pus să citeşti chiar toate comentariile de aici😄 căci singur nu le-am citit pe toate odată ce s-a aberat aiurea în mare parte😛
      Şi gândeşti foarte bine dacă ai doar 15 ani😉 Eu nu încerc să impun nimănui să nu creadă, am zis doar ceea ce cred despre o religie care nu-şi prea are rostul pentru mine. Iar dacă dumnezeu există, cu siguranţă nu e nimic din ce scrie în Biblie şi nu a impus niciuna din acele reguli care tot de om au fost scrise. Şi ai dreptate, important e să ne facem propriile reguli de bună purtare şi să fim buni unii cu alţii indiferent de faptul că credem sau nu în cineva anume😉

  69. WoW la ce mult timp a trecut de atunci , nu credeam ca voi mai reveni pe aici si mai ales la topicul acesta😀

    michigo are dreptate fiecare trebuie sa creada in ce vrea, si trebuie s ne respectam si sa ne acceptam convingerile spirituale , indiferent de crez. Dar am specificat asta in unul dn posturi (1 -> 4 printre ele ). Dar s-a comentat mult si iti sare repede gandul de la un post la altul😀 .

    Si cum nu ma pot abtine : Val , „s-a aberat aiurea” , sunt 75% sigur ca te referi la mine , deoarece eu am comentat 51% (cel putin) , dar oare ce fel de aberatii sunt? Adica in Topicul 1, X posteaza 2 comm-uri la obiect , vine Y si il intreaba : de ce e A inaintea lui B ? Iar X raspunde cat mai clar si pertinent , pentru ca altfel o sa zica Y : Esti prost ! Mai vnine si Z ii pune alta intrebare la care X raspunde . Iar apoi vine A’ si spune ca X, Y & Z comenteaza aiurea.
    Nu inteleg in ce sens este aiurea…Dar in fine.

    P.S. Ultimul PM pe care mi l-ai dat pe Shinobi nu l-am vazut deoarece am luat BAN inainte sa-l citesc😐 poate mi-l transcri ?😀 (il stergi ulterior)

  70. Mi-am zis sa trec si eu pe aici, un umil „ratat credincios”cum se exprima un user mai sus! Din cate am citit multi spune-ti ca in ziua de azi nu se intampla minuni ci doar pe timpul lui Iisus s-au petrceut! GRESIT! Cati oameni nu se vindeca in mod miraculos, si toti zic ca din cauza ca s-au rugatla Dumnezeu! Se intampla, sunt multe marturii! Si de ce credeti voi ca nu auzim la stiti despre ele? Ei bine asta este intrebarea! Raspunusul este influenta lui Dumnezeu care face omul in asa fel incat sa nu faca din faptele Lui un subiect Media. Sa stiti ca si aparitii ale Maici Sfainte au loc si in ziua de azi. La Medgiugorie (nu stiu daca am scris bine) Maica Sfanta apare 1 data pe luna pe data de 25 in fata multimii dar farte putini oameni o pot vedea! Puti-ti sa ma face-ti incapatanat, ipocrit siin toate felurile dar asta este ceea ce cred eu

    • Cine vrea sa te faca in toate felurile doar fiindca tu vrei sa crezi in ceva e un prost. Crezi in ce vrei tu, dar respecta in acelasi mod si pe cine nu crede, intelege ca exista si alte pareri, alte moduri de a vedea lumea, si ce e ma important, nu aplica regulile si legile ce ti le dicteaza religia ta asupra altora, ca si adevaruri absolute.😉

  71. *yaaaaawn*

  72. Religia dupa parerea mea a fost creata de om din mai multe motive:
    – frica de necunoscut: cand oamenii de acum 2000 de ani vedeau un fulger sau eclipse de luna credeau ca sunt lucruri perfect normale care acum sunt explicate de stiinta?! In niciun caz, deci pentru a si le explica au creat diverse divinitati carora se rugau.
    – nevoie: am avut o discutie de genul si cu profesorul de geografie (si biologie) ce mi-a dar un exemplu interesant deci vi-l impartasesc.
    Intr-o zona cu desert (am uitat care) oameni nu au voie sa bea si sa manance carne de porc pentru ca ii va pedepsi dumnezeu sau ceva de genu’ (era si o poveste ca in ele se afla diavolul sa nu mai stiu). Daca va ganditi putin intelegeti, adica, ce credeti ca s-ar intampla daca la temperatura din desert mananca carne de porc si beau? Sigur nu vor rezista mult si pentru a evita asta au inceput sa zica ce am povestit mai sus.
    Si ar fi si altele, ca de exemplu, felul usor prin care se pot controla masele cu ajutorul religiei. Dupa parerea mea conducatorii din trecut au observat ca este greu sa controleze oamenii daca ei cred in n zei si astfel au decis sa faca numai unul, dumnezeu, al carui trimis pe pamant vor fi ei si astfel ar putea face usor din populatie soldati ce vor lupta pana la moarte.
    Iar despre povestile cu Hristos si reinvierea lui – incearca sa spui un zvon la cat mai multe persoane si in 2 zile vei auzi cu totul alta poveste mult mai uimitoare decat prima. Dar oare in 2000 de ani cat se poate modifica de oameni care credeau ca Pamantul e patrat si soarele se invarte in jurul Pamanului?
    Si cum se poate ca dumnezeu sa fie 3 persone in acelasi timp dar si fiecare singur sa fie unul sau cum zicea proful de religie – nu prea am ascultat pentru ca mi se parea o prostie.
    Oricum, religia spune că nu ai voie să faci copii cu rude de sânge. Şi cum se face că din Adam şi Eva a ieşit aşa un neam?

  73. A trecut un an de la ultimil post dar eu abia acum l-am citit. Pentru cei ce il vor citi sau pt cei care il recitesc:

    Sa crezi ca un lucru exista doar pentru ca nu-l potzi infirma este cea mai mare greseala pe care o potzi face.

    Convingerea mea de acum este urmatoarea:

    Majoritatea oamenilor cred in religii (cele care promit un fel de existenta dupa moarte) din cauza faptului ca nu sut altceva decat niste fiinte primitive si parsive- ei gandesc asa:

    „Daca eu cred si nu exista nu fac rau nimanui. Insa daca nu cred si exista de ce sa fiu tocmai eu ala care pierde?”

    Prostia cea mai mare pe care o fac acesti oameni este ca ei au oarecum impresia ca pot pacalii pe atotputernicul si atotstiutorul nerespectand intocmai poruncile pe care le-au primit de la el (regulile sau legile respectivei religii).

    Religia mai exista doar pentru ca mai marii ei cei care au abuzat de puterea pe care o aveau au lasat in urma incontinuare putere, bani, cunostinte, … de care abuzeaza cei de azi si tot asa….

    Trist, dar adevarat.

    Sfatul meu:

    – credeti ce vreti voi dragilor ! Creati-va propriile voastre religii. Dar nu va bazati pe presupuneri si nu acordati incredere tuturor oamenilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: